Monotonie - stă scris ca o sentinţă în fişa postului. Cum este să păzeşti betoanele unui bloc neterminat sau să stai închis zilnic în celula liftului.

Nu faci nimic, stai. Orele trec greu. Cunoşti decorul în detaliu, ai inventariat toate crăpăturile de pe pereţi, până la cea mai mică fisură, nu-ţi scapă nicio ştire de la radio, iar la jocul cu râma de pe telefonul mobil ai ajuns de mult la nivelul pentru avansaţi. Ai lua un titlu mondial la acest joc, dacă s-ar inventa vreo competiţie.

Îţi faci îndatoririle din fişa postului şi apoi stai din nou. Asta e, ai un serviciu în timpul căruia te plictiseşti. Portar, liftier, casier la un cinema de stat şi supraveghetor de muzeu sunt câteva dintre locurile de muncă unde ai toate şansele să te doboare plictiseala şi monotonia.

Serviciul meu: un taburet şi câteva butoane

În Casa Poporului, la Camera Deputaţilor, la butoanele lifturilor se lucrează în două ture: de la 7.00 la 14.00 şi un schimb care stă până la 10 seara. Până pe la 9.00, când încep parlamentarii şedinţele, lifturile sunt libere. Cele trei liftiere nu-şi părăsesc locul de muncă, aşteaptă "clienţii". "M-am obişnuit, fac asta de 12 ani, trece timpul până la urmă", povesteşte una dintre cele care "pilotează" lifturile din parlament.

În rest, când nu urcă şi nu coboară nimeni, cele mai bune metode ca să treacă timpul mai repede sunt butonatul telefonului sau cititul presei. Liftierele se jură că nu trag cu urechea la discuţiile politicienilor. "Cei care sunt mai amabili ne spun «bună ziua» şi atât, în rest ne vedem de butoane şi de plictiseala noastră", descrie femeia relaţia "client"-liftier.

"Dacă e bun filmul, mă uit şi a doua oară, ca să treacă timpul"

Paulina Briaur e administratorul Cinematografului Republica din Iaşi. Suspină după vremurile în care sala de 856 de locuri era plină. Lucrează din ’90 la cinematograf, are o slujbă de rutină care "îi asigură traiul şi, în curând, o pensie".

În cinematograf au rămas doar şase angajaţi care îşi ţin de plictiseală unul altuia şi se ajută la treburile zilnice pentru că oricum nu prea au ce face. "Te plictiseşti, ne mai căutăm şi noi de treabă şi mai găsim câte ceva: măturăm, spălăm pe jos, ştergem geamurile, aerisim, nu o putem lăsa pe femeia de serviciu să facă totul singură", explică doamna administrator cum îşi omoară plicstiseala.

Pentru că tot are atât de mult timp la dispoziţie, când primeşte un film nou de la Bucureşti, îl vizionează împreună cu spectatorii. "Dacă îmi cere cineva informaţii despre un film, trebuie să ştiu despre ce e vorba. Dacă e bun filmul, mă uit şi a doua oară ca să mai treacă timpul, dacă nu, stau pe hol de vorbă cu colegii", spune Briaur.

Omul care păzeşte betoanele

Nea Dumitru porneşte din casă pe la ora 5 dimineaţă, cam odată cu primul autobuz de transport în comun care iese din garaj. Face asta în fiecare zi de mai bine de trei ani. E paznic la un şantier de lângă marginea Bacăului.

În urmă cu aproape doi ani, criza economică a trimis meseriaşii acasă şi a oprit blocul la etajul 2. "Până la 8 etaje, mai este... Aşa a rămas. Şi cred că o să aibă probleme, a început să mănânce ploaia din ciment, iar la subsol e apă", face paznicul analiza atentă a lucrării. La serviciu e plictiseală: televizor nu are, iar radioul prinde posturile cu bruiaj. "Fac curat, mă învârt pe aici, dar parcă cât pot să dau cu mătura?! Până la 8 seara, când mă schimbă colegul, încerc să-mi găsesc câte o treabă. Iar de furat, ce să fure!, betoanele?", spune liniştit Dumitru.

De trei ani, de când păzeşte acest loc pustiu, nea Dumitru numără pe degete şi ţine minte la perfecţie momentele în care nu s-a plictisit la serviciu. "Cel mai frumos a fost atunci când veneau oameni să lucreze pe şantier, era o mare plăcere să mă uit în fiecare seară cum s-a mai schimbat blocul", spune el cu nostalgie.

Acum e linişte. Când şi când, în locul cazmalelor se mai aud zarurile, când în poarta şantierului se încinge câte o partidă de table. "Rar se întâmplă asta. Am un prieten care mai vine pe la mine, dar asta nu se întâmplă o dată la câteva săptămâni", spune paznicul.

Afumătoarea plictiselii

Înaintea Sărbătorilor şi-a găsit ocupaţie, a improvizat o afumătoare şi a băgat cârnaţii tuturor vecinilor din scară. "Vreo două săptămâni a fost frumos, iar mai prin toamnă am ajutat un prieten să facă nişte coşuri de nuiele", îşi aminteşte paznicul. Ca să-şi omoare timpul, pe lângă Frumoasa şi Rex, cei doi câini ai blocului, se gândea să-şi aducă vreo 4-5 găini. "Să le ţin mai mult ca să-mi ocupe timpul, dar parcă ar fi prea de tot. Mă mai gândesc eu la ceva, că am timp", spune paznicul Dumitru.

În fiecare sală a Muzeului Naţional de Artă Bucureşti e câte un supraveghetor. Operele pe care le ţin sub atenţie au o valoare uriaşă, e practic o mare partea din istoria culturală a ţării. Însă cei 2-3 vizitatori răsfiraţi prin săli nu par în niciun caz să ameninţe integritatea operelor.

Când intră vizitatorul în sală, supraveghetorul se ridică, aşteaptă câteva secunde şi se pune la loc. Doamnele se uită în gol de pe scaun, îşi verifică agenda telefonică şi foarte rar schimbă câteva vorbe în şoaptă. Şi stau pe acel scaun opt ore pe zi, zi de zi, lună de lună, zeci de ani în şir. Dar cineva trebuie să facă şi asta. Unii ar spune că trag chiulul în meserii atât de statice, însă monotonia programului poate fi mai chinuitoare decât o slujbă mult mai activă.

STATUL DEGEABA

Lipsa de activitate duce la dispariţia spiritului de competiţie şi a sentimentului de reuşită

În plan psihologic, specialiştii spun că un serviciu în care apare plictiseala şi lipsa unei activităţi pe o perioadă îndelungată pot inhiba motivaţia, dorinţa de acţiune şi bucuria vieţii. "Un individ care are un serviciu în care are senzaţia că nu face nimic se va simţi tot mai puţin necesar celorlalţi. Aprecierile celorlalţi sunt de desconsiderare, astfel el nu se simte valorizat şi util. Se poate deteriora stima de sine şi se poate dezvolta sentimentul inutilităţii", a explicat psihologul psihotera peut Keren Rosner, de la cabinetul Mentarex Consult.

Dacă te macină des sentimentul că rezultatele tale profesionale sunt nesemnificative, poate dispărea spiritul competitiv, sentimentul reuşitei sau ambiţia profesională. În plus, nemulţumirea s-ar putea transmite în viaţa personală şi pot apărea stări depresive. Cel mai important este să nu-ţi dispară entuziasmul şi autoaprecierea.

"Lipsa plăcerii în acti vitatea depusă poate crea o persoană ursu ză, neprietenoasă, închisă în carapacea nemul ţumirii", mai precizează psihologul Rosner. Psihologii spun că este foarte important să faci în aşa fel încât plictiseala de la serviciu să fie "plăcută". Dacă nu reuşeşti în totalitate, poţi scăpa de această problemă prin activităţi pe care le faci în timpul liber, în viaţa personală.