Produsele bio, pe o pantă ascendentă

Produsele bio, pe o pantă ascendentă

Chiar dacă piaţa produselor bio reprezintă numai 1% din consumul total de bunuri de larg consum din România, nişa este una în creştere, aşa cum estimează managerii magazinelor de profitl, potrivit unui studiu realizat de Cult Market Research.

Astfel, reprezentanţii magazinelor care au participat la realizarea studiului consideră că trendul magazinelor bio este în creştere, chiar dacă acum nu este foarte o afacere foarte profitabilă. Cele mai mari vânzări în domeniu sunt realizate către clienţii fideli ai produselor biologice. Astfel, peste 60% din cei care cumpără o dată revin ulterior, arată studiul. Potrivit studiului, în jur de 60% dintre români susţin că au consumat astfel de produse, dar mulţi dintre aceştia se referă de fapt la consumul de fructe şi legume din piaţă, produse care nu sunt considerate ecologice.  Iar, magazinele bio evită, în general, să aducă produse proaspete din cauză pierderilor inevitabile de 25-30%, mai arată studiul. În plus, nici cererea clienţilor nu este una constantă şi costurile de depozitare sunt foarte mari.

Ne puteți urmări și pe Google News