Ministrul Economiei numeşte doi politicieni în CA la Transelectrica

Ministrul Economiei numeşte doi politicieni în CA la Transelectrica

Ministerul Economiei, condus de Ion Ariton, a desemnat doi membri fără experienţă în domeniul energetic să reprezinte instituţia în Consiliul de Administraţie (CA) al Transelectrica, una dintre companiile strategice din sector.

Potrivit unui anunţ al Transelectrica transmis ieri Bursei, pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor programate pentru data de 22 martie se află numirea lui Dumitru Virgil Orlandea şi a lui Sergiu Noruţ Stănişteanu în calitatea de membri ai CA.

Dumitru Orlandea este cel care, în 2008, a fost lider judeţean al partidului lui Gigi Becali (PNG), în perioada alegerilor. În acea vreme, însă, a decis să renunţe la o campanie asiduă şi să îl susţină pe Ariton pentru funcţia de preşedinte al CJ Sibiu. Odată cu numirea lui Ariton ca ministru, Orlandea a devenit consilier al acestuia.

Despre Orlandea, presa sibiană a relatat că este finul omului de afaceri Constantin Samson, implicat în mai multe scandaluri de presă, inclusiv în legătură cu Transgaz, o altă companie strategică a sectorului energetic.

Sergiu Stănişteanu (51 de ani) a devenit, în mandatul lui Ariton, secretar general în cadrul Ministerului Economiei. Anterior, în octombrie 2009, a fost numit prefect al judeţului Giurgiu, funcţie pe care a mai ocupat-o în perioada 2005-2008, potrivit CV-ului postat pe internet. Tot în 2008, timp de patru luni, a fost inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, iar apoi, timp de cinci luni, până în februarie 2009, secretar general la Ministerul Mediului.

În 1984, a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Transporturi, Secţia Autovehicule Rutiere. Printre companiile la care a lucrat se numără GEFP Navrom Giurgiu (inginer stagiar), Dacia Service, filiala Giurgiu (şef unitate) şi Eurocar Giurgiu (director general).

Garda de consilieri ai lui Videanu, înlocuită

Cei doi îi vor înlocui pe Alexandru Săndulescu, care de câţiva ani ocupă funcţia de director general al Direcţiei de Energie din cadrul ministerului, respectiv pe Doru Voicu, fost consilier al lui Adriean Videanu, când acesta ocupa fotoliul de ministru, şi anterior director de dezvoltare la compania de utilităţi CEZ România.

Potrivit informaţiilor EVZ, Doru Voicu a părăsit ministerul la finele lunii ianuarie, împreună cu alţi foşti doi consilieri ai lui Videanu, respectiv Monica Mitu şi Monica Maurer.

Printre sarcinile Consiliului de Administraţie al unei companii se numără stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii, stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, numirea şi revocarea directorilor.

Potrivit unei decizii a guvernului, remuneraţia unui membru în CA este plafonată la 47 lei/lună.

Ne puteți urmări și pe Google News