România a pierdut la penalty-uri cu Ucraina

România a pierdut la penalty-uri cu Ucraina

Prima reprezentativă de fotbal a României a pierdut aseară cu Ucraina după penalty-uri şi a arătat că şi jucătorii seamănă portretului-robot făcut conaţionalilor de Lucescu junior.

Echipa naţională a României a început anul 2011 cu o înfrângere în faţa Ucrainei, în primul meci din cadrul turneului din Cipru. După 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, dar tricolorii au pierdut la loviturile de departajare cu 4-2.

Ianis Zicu şi Paul Papp au tras lamentabil şi au arătat lumii că şi unii tricolori corespund caracterizării făcute recent de selecţionerul Răzvan Lucescu, care a spus că "românii sunt labili psihic". Pantilimon n-a respins decât un penalty, astfel că Ucraina s-a calificat în finală. Dreptatea de la punctul cu var Deznodământul dat de „loteria” loviturilor de la 11 metri este, totuși, unul corect. Ucraina a fost echipa mai bună, principalul ei avantaj fiind omogenitatea și valoarea individuală a jucătorilor, în condițiile în care a avut în cale un adversar care a folosit o echipă experimentală. Ucrainenii i-au năucit pe tricolori cu un-doi-uri. Cu precădere în prima repriză, România n-a fost în stare să iasă din propria jumătate construind acțiuni din propriul teren, ci trimițând baloane „de urmărire”. Astfel, la una dintre acestea, Gigel Bucur l-a presat pe experimentatul Cigrinski, care a trimis balonul în cornerul din care a ieșit golul egalizator. De altfel, punctele României au venit ambele din faze fixe, fără să fie anunțate de vreo perioadă de dominare. Zicu și determinarea Rămâne de neînțeles decizia lui Răzvan Lucescu de a-l lăsa pe Ianis Zicu, de felul lui un fotbalist labil psihic, să execute unul dintre penalty-uri (singura explicație este dată de faptul că jucătorul l-a rugat să-l lase să tragă). Mijlocașul Timișoarei, un fotbalist delăsător, pentru care cuvântul determinare pare să nu se fi inventat, traversează pe deasupra o perioadă delicată din punct de vedere familial. De curând, mama lui a fost răpusă de o boală incurabilă, iar Ianis nu pare să fi depășit momentul dificil.

România este o eternă pierzătoare la loviturile de departajare. Drumul nostru la Cupele Mondiale din 1990 şi 1994 s-a terminat tot la penalty-uri, dar tricolorii nu depăşesc astfel de momente nici în amicale.

În celălalt meci al turneului, Suedia a învins Cipru cu 2-0. Astfel, România a ratat şansa unei revanşe istorice în faţa Suediei, echipa care ne-a ucis visul de a juca o semifinală la Cupa Mondială din 1994 şi va evolua astăzi, în finala mică, cu Cipru (ora 20.30, TVR 2).

"Chirurgul" Dan Alexa a "operat" de două ori

Fundaşul central Iaroslav Rakiţki a deschis scorul, în minutul 24, dintr-o lovitură liberă. Peste opt minute, Artem Milevsky a majorat avantajul ex-sovieticilor după o fază la care Gusev şi Devici s-au distrat ca în curtea şcolii cu apărarea României.

Tricolorii n-au jucat nimic, dar au egalat după o "dublă" surprinzătoare reuşită de „închizătorul” Dan Alexa, aflat la primele sale goluri pentru naţională.

  • Paul Papp (FC Vaslui), Florin Gardoş (Steaua), Sabrin Sburlea (Rapid) şi Liviu Ganea (Dinamo) au debutat aseară în prima reprezentativă.
  • În meciul de astăzi cu Cipru, Răzvan Lucescu va folosi o cu totul altă echipă: Tătăruşanu - Râpă, Tamaş, D. Grigore, Sălăgeanu - Torje, Ropotan, Florescu, Zicu - B. Stancu, Marica.
  • Fondul sonor pe stadionul "Tasos Marcou" din Paralimni a fost asigurat de câteva sute de români aflaţi la muncă în Insula Afroditei. Mircea Sandu, preşedintele FRF, n-a mai ajuns la primul meci al tricolorilor din 2011. "Naşul" şi-a uitat actele acasă şi nu s-a putut îmbarca în avionul de Cipru.

Iancu a criticat iar selecţia

Selecţionerul Răzvan Lucescu a fost din nou luat la rost de Marian Iancu, patronul echipei FC Timişoara, care i-a reproşat selecţia. "Cine este Sburlea? Unde joacă ăsta? De ce nu e Goga la echipa naţională şi este acest Sburlea? Aţi auzit de Mera? El i-a ţinut pe Adebayor şi pe Suarez. Cine e Grigore? Mai vine şi după o accidentare. Noi am scos o echipă cum e Şahtior cu aceşti jucători. Sburlea a venit la naţională pentru că joacă la o echipă din Bucureşti", a tunat Iancu.

Meci amical

ROMÂNIA - UCRAINA 2-2 (2-4 după penalty-uri) Alexa (34 şi 44) / Rakiţki (24), Milevsky (32)

România: Pantilimon 4- Maftei 5, Papp 5, Gardoş 5, Raţ 5, M. Roman 4 (58, S. Ilie 5), G. Mureşan 6 (79, I. Apostol), Alexa 8, Deac 6, G. Bucur 5 (57, Zicu 5), Sburlea 4 (68, L. Ganea 5). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Ucraina: Piatov 5 (90+3, Şovskovski) - Gusev 7, Cigrinski 6, Rakiţki 7, Fedoriv 5, Stepanenko 5 (62, Rotan 6), Timoşciuk 6, Aliev 5 (68, Kravets 6), Konoplianka 5 (62, Yarmolenko 6), Devici 6 (46, Moroziuk 5), Milevski 7. Antrenor: Iuri Kaliniţev.

Arbitri: Stelios Trifonos (Cipru) 6 - Joakim Flink 7, Daniel Warnmark 7 (ambii din Suedia). Stadion: "Tasos Marcou" - Paralimni; Spectatori: 1.000.

Ne puteți urmări și pe Google News