Mazăre vrea daune morale de un milion de euro de la DNA

Mazăre vrea daune morale de un milion de euro de la DNA

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat astăzi că va da în judecată Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi pe procurorul şef de secţie Florin Ţuluş, cărora le cere daune morale în valoare de un milion euro, acuzând că procurorii DNA "au demonstrat că în situaţii identice suntem trataţi diferit".

În dosarul 29/P/2005, Radu Mazăre şi alte câteva zeci de persoane sunt deja judecaţi pentru un prejudiciu de 114 milioane euro. Primarul Constanţei este inculpat pentru abuz în serviciu pentru că ar fi retrocedat terenuri prin persoane care cumpăraseră drepturile succesoriale. În 2008, el a descoperit că Adriean Videanu şi Răzvan Murgeanu, "doi domni foşti primar acoliţi ai lui Băsescu" ar fi procedat la fel aşa că a făcut sesizare penală împotriva celor doi. În răspunsul pe care l-a primit pe 19 ianuarie 2011 de la DNA şi pus astăzi la dispoziţia presei, Mazăre este informat că "faţă de numiţii Videanu Adriean şi Murgeanu Gheorghe Răzvan s-a dispus neînceperea urmăriri penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals". "Independent de procesul penal care este pe rol o să acţionez în civil şi o să cer un milion de euro de la DNA şi de la procurorul şef de secţie Ţuluş, cel care a semnat rechizitoriul meu şi a semnat şi actul de NUP pentru Videanu şi Murgeanu. Asta este justiţia pe care o înfăptuieşti în România, dle Băsescu, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă", a conchis Mazăre.

Ne puteți urmări și pe Google News