O tânără cu simptome de gripă nouă a decedat la Constanţa

O tânără cu simptome de gripă nouă a decedat la Constanţa

O tânără de 27 de ani, lăuză, a murit în jurul orei 13.00, la Spitalul Judeţean Constanţa, existând suspiciunea că era bolnavă de gripă nouă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa spune că femeia s-a internat cu 3-4 zile înainte de a naşte, având febră mare, după ce s-a tratat acasă cu ampicilină. "Medicii au decis provocarea naşterii, copilul este sănătos, însă starea de sănătate a mamei s-a agravat şi după naştere, având insuficienţă respiratorie şi febră mare", a mai declarat sursa citată.

Medici constănţeni au trimis probe la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru a vedea dacă este sau nu vorba despre AH1N1.

Ne puteți urmări și pe Google News