Funeriu le-a cerut profesorilor şi asociaţiilor profesionale să-l ajute la aplicarea legii educaţiei
- Andreea Archip
- 27 ianuarie 2011, 21:24
Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat astăzi un protocol cu asociaţiile profesionale din domeniul învăţământului pentru a lucra împreună la elaborarea metodologiilor pentru aplicarea noii legi.
În paralel, mai mulţi profesori lucrează voluntar la metodologiile de aplicare, prin intermediul inspectoratelor şcolare. Ministerul educaţiei trebuie să finalizeze normele metodologice într-un timp destul de scurt: opt luni.
Ministrul nu a vorbit însă de lipsa de personal din Minister și de termenul strâns, doar a subliniat importanţa implicării cadrelor didactice. „Am iniţiat şi semnat acest protocol pentru că MECTS consideră că asociaţiile profesionale sunt principalele rezervoare de competenţă din învăţământul românesc de astăzi. Ele îi găzduiesc pe cei mai dedicaţi profesori şi învăţători. În urma discuţiilor purtate de-a lungul timpului şi astăzi, am căpătat certitudinea că împreună cu cei mai competenţi reprezentanţi ai cadrelor didactice vom reuşi să modernizăm educaţia din România”, a declarat acesta.