SENATUL EVZ: Hai să ne trântim sâmbătă seara!

SENATUL EVZ: Hai să ne trântim sâmbătă seara!

Vineri pe la ora 16.00, anul curent, cel puţin jumătate din populaţia Bucureştiului căsca de i se vedeau amigdalele şi arbora o figură care anunţa discret că prioritatea numărul 1 ar fi să bea o sticlă de whisky şi să se culce.

Prea puţini păreau să fie cei care ar fi putut avea o soluţie care să implice plăcerea. Adică aplicarea unei strategii hedoniste în confruntarea cu mizeria cotidiană fără orizont.

Dar tocmai pentru asta există "Cartea de căpătâi a hedonismului", de Michael Flocker, apărută la Humanitas. Într-o lume ideală, acest volum ar trebui tipărit pe cheltuiala Ministerelor Sănătăţii şi Culturii, cu un ajutor din partea acelor oameni minunaţi care se ocupă de zona muncii şi protecţiei sociale. După care ar trebui distribuit gratuit populaţiei rămase încruntate încă din timpul răscoalei din 1907.

Nici Ministerul de Interne nu ar trebui să stea deoparte, ci ar trebui să desfăşoare forţe de ordine în zonele cu indice de lectură scăzut, adică peste tot, care să ofere spre încurajare un sushi, o ciocolată, un abonament la masaj, un parfum fin, un dres, o bătaie pe umăr. Dar pentru că acum nu e momentul, să trecem la practică, pentru a înţelege unde greşim cu adevărat. Îmi permit să citez copios din carte, pentru că merită.

Iată "primele 10 semne că sunteţi prea implicat.

  1. Nu ţineţi minte niciun număr de telefon deoarece le aveţi în agenda celularului.
  2. Daţi sms-uri unor colegi de birou aşezaţi la cinci metri de dv.
  3. Plănuiţi itinerarele concediilor.
  4. Gândul la o săptămână întreagă fără internet vă îngrozeşte.
  5. Vă plictisiţi acasă dacă nu e deschis televizorul.
  6. Trebuie neapărat să vedeţi zilnic emisiunile de actualităţi ca să fiţi siguri că nu a venit sfârşitul lumii.
  7. Vă uitaţi în mod regulat la reluările serialelor de comedie pe care le-aţi văzut deja de o mie de ori.
  8. Nu sunteţi în stare să şedeţi liniştit şi să gândiţi în tăcere.
  9. Conversaţia dv. se învârte de obicei în jurul vieţii altora, nu al propriei vieţi.
  10. Cumpăraţi pantofi pentru că vi se potrivesc cu iPod-ul."

Autorul spune că dacă vi se potrivesc cinci semne, aveţi urgent nevoie de o intervenţie hedonistă. Dar înainte de orice, adaugă, ar trebui să închideţi toată aparatura electronică din casă şi să băgaţi cornul în pernă. Sper că realizaţi că această expresie cu cornul în pernă nu a fost inventată de un tip care executa la milimetru programul de lucru şi care nu îşi permitea nicio abatere de la ce au zis oamenii ăia că trebuie să facem.

Trăind mai degrabă într-o cultură masochistă în care micile fantezii şi plăceri personale sună încă la fel de suspect ca pe vremea l comuniştilor, este normal ca biata populaţie bolnavă de nervi să nu ajungă nici măcar să-şi imagineze că ar putea să-şi permită respectul de sine, fără să cheltuiască un milion de catralioane, de faţă cu toată lumea. Cred că una din marile plăceri ale vieţii este să faci liste şi planuri, care revăzute după un timp sunt delicioase.

Nu e nevoie de o cercetare ştiinţifică pentru a afla că singurele liste pe care le fac oamenii chinuiţi de griul înconjurător şi dresajul ăsta sado-maso sunt cele de cumpărături. Tocmai de aceea, o listă cu cele câteva lucruri care pot face viaţa mai frumoasă, în opinia autorului englez, pare pentru cei cu sărăcia în cap dacă nu o utopie, măcar o sfidare. "Cearşafuri foarte fine, vin bun, flori proaspete, bijuterii, serii regulate de tratamente de întinerire, o garderobă strălucitoare, un partener minunat, paşaport, hamac, o rochie pentru cocteil." Cu mici excepţii, lista e primul pas către hedonismul profesionist de ambele sexe.

Acelaşi autor povesteşte amuzat şi îngrozit despre faptul că un director de la Amazon.com a declarat într-o revistă de business că doarme opt ore pe zi şi că asta a fost o ştire bombă. Înainte de a fi prea târziu, zic eu că ar fi tare frumos să citim aşa pe prima pagină a tuturor ziarelor din lume: Cutremurător! Azi după-amiază, 20 de milioane de cetăţeni europeni au soilit o jumătate de oră, după care s-au trezit veseli şi foarte odihniţi!

Ne puteți urmări și pe Google News