Când dragostea poate ucide sau ce legătură este între pasiune şi paralizie

Când dragostea poate ucide sau ce legătură este între pasiune şi paralizie

O femeie din Noua Zeelandă a paralizat parţial, în urma unui infarct survenit după ce partenerul ei a muşcat-o de gât în timpul unui moment de pasiune.

În vârstă de 44 de ani, femeia a ajuns la spital din Aukland. Acolo, doctorii au constatat că nu îşi poate mişca braţul stâng şi au suspectat că a suferit un atac de cord. Investigaţiile medicale nu au reuşit să identifice o cauză pentru producerea acestuia. Ulterior, doctorii au remarcat o urmă pe gâtul pacientei, asemeni celei care rămâne în urma unei uşoare muşcături.

Din păcate, partenerul a muşcat şi supt gâtul iubitei sale, afectând o arteră. Acolo s-a format un cheag de sânge, care s-a deplasat către inimă, provocând atacul de cord. Acesta nu a fost unul sever, astfel că femeia a sesizat doar că nu îşi mai poate mişca braţul, în timp ce se uita la televizor. În urma unui tratament cu anticoagulante, cheagul de sânge a fost eliminat.

Medicii care se ocupă de pacientă spun că nu au mai întâlnit asemenea cazuri şi că este vorba despre o premieră în lumea medicală.

Ne puteți urmări și pe Google News