Fiscul american se încurcă în Codul Fiscal, dar îşi consiliază contribuabilii gratuit
- Simona Diaconu
- 21 ianuarie 2011, 13:51
Americanii care beneficiază de anumite scutiri de la plata taxelor şi impozitelor vor trebui să aştepte un timp mai îndelungat anul acesta până când le vor fi rambursate sumele plătite în contul statului.
Printre cei afectaţi se numără profesorii care au cumpărat cărţi sau alte materiale didactice pentru cursuri şi le-au achitat din propriul buzunar.
Oficialii Fiscului au anunţat că procesarea cererilor de rambursare se va face cel mai devreme începând cu 14 februarie. Reprezentanţii instituţiei dau vina pentru această întârziere pe modificările survenite anul trecut în Codul Fiscal.
Americanii care câştigă mai puţin de 49.000 de dolari pe an pot beneficia de consiliere gratuită din partea Fiscului pentru calcularea taxelor şi a impozitelor datorate statului.