"Cadou" în prag de pensionare: două ore în plus la catedră

"Cadou" în prag de pensionare: două ore în plus la catedră

Nemulţumite de anumite articole din noua lege a educaţiei, printre care şi cel referitor la creşterea normei pentru profesorii în vârstă, cadrele didactice ameninţă cu proteste.

Copiii ţipă mai tare, sunt mai plini de energie, pun mai multe întrebări, nu-i mai poţi stăpâni şi, cum găsesc pe internet absolut orice informaţie, este mai greu şi să le captezi atenţia doar cu ce e consemnat în manuale. Dacă întrebi un profesor trecut de o anumită vârstă, ţi-ar cataloga noua "specie de elev" simplu: "Greu de stăpânit".

În aceste condiţii, pentru a fi mai puţin solicitate, ca drele didactice cu peste 25 de ani vechime erau până acum degrevate de două ore din norma di dactică de 18 ore. Prin noua lege a educaţiei dispare însă această prevedere, dascălii aflaţi în pragul pensionării fiind obligaţi să stea la catedră 18 ore, la fel ca şi colegii lor mai tineri. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că, oricum, aceştia îşi mai luau ore în plus. Prin urmare, au putere de muncă.

"Legea nouă prevede ca toată lumea să predea 18 ore, iar acest lucru se va întâmpla începând cu anul şcolar 2011-2012. Noi ne-am uitat spre sistem şi am observat că există o tendinţă ca profesorii cu experienţă să-şi mai ia la plata cu ora alte ore, pe lângă cele 16", explică motivul luării deciziei Oana Badea, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nemulţumiţi de această măsură şi de faptul că aplicarea legii ar duce la disponibilizări masive în sistem, reprezentanţii Sindicatelor Libere din Învăţământ le răspund oficialilor Ministerului Educaţiei prin proteste. În plus, în următoarele două luni, aceştia îşi vor consulta colegii din teritoriu pentru a demara greva generală.

Elevii nu respectă şcoala

În biroul Victoriei Barbu, directoarea Şcolii nr. 11 "Ion Heliade Rădulescu", din Capitală, există mai multe jocuri electronice care plâng din vitrină. Toate sunt confiscate de la copiii ale căror degete sunt mult mai deprinse cu butoanele unei tastaturi decât cu a ţine un pix în mână. Directoarea Barbu le înţelege zvăpăiala, dar nu le permite să încalce regulamentul şcolii.

"Nu au voie la şcoală cu aceste jocuri, aşa că rămân la mine pe durata zilei. E adevărat că sunt mai agitaţi, mai greu de stăpânit, de aceea profesorul trebuie să fie mult mai bine informat şi foarte bine pregătit. În plus, trebuie să-şi schimbe şi strategiile de abordare a copiilor. Cred însă că disciplina dintr-o clasă n-are legătură cu vârsta dascălului", mai spune profesoara, aflată în ultimul an al carierei, înainte de a ieşi la pensie.

Îi împărtăşeşte opinia şi Iulia Mortu, profesor de română în prag de pensionare, de la Şcoala nr. 30 "Grigore Ghica Voievod". "Dacă îi ţii în frâu de tânără, îi ţii şi când eşti mai în vârstă. Totuşi, un dascăl mai în vârstă nu mai poate fi la fel de performant. În tinereţe puteam face şi 24 de ore, şi meditaţii, şi pregătirea orei, acum însă obosesc mult mai repede. Intervine oboseala şi uzura", spune dascălul.

Măsura din noua lege va face însă ca numărul cadrelor didactice să scadă, crede profesoara. "La obiecte precum româna sau matematica ai nevoie de un multiplu de patru (sunt câte patru ore pe săptămână), deci nu poţi rămâne la 18 ore, trebuie să-ţi mai iei încă două pentru a preda cum trebuie la o clasă. Deci, vom sta mai mult la catedră", mai spune Iulia Mortu. Atitudinea elevilor faţă de şcoală este problema, mai crede dascălul: "Nu mai respectă şcoala".

NELĂMURIRI

Cum se vor plăti normele de 16 ore până la aplicarea legii?

Conducerea Ministerului Educaţiei susţine că norma didactică fixă, pentru toţi dascălii, nu va face decât să eficientizeze sistemul. "Noi nu facem decât să reducem posibilitatea acoperirii cu necalificaţi. Iar acum suntem într-o etapă în care experienţa la catedră contează foarte mult", spune Oana Badea.

Tudor Bănuţă, de la Colegiul Tehnic "Traian" ridică o altă problemă: "Dacă i-am învăţat pe elevi că pot obţine orice cu bani şi i-am obişnuit cu mita la examene şi peste tot, aceştia consideră că profesorii le aparţin".

În aşteptarea banilor

Profesorii semnalează însă şi alte neajunsuri în privinţa normei didactice de 18 ore. "Fiind abrogate de noua lege, vechile acte normative nu mai pot opera pentru finanţarea catedrelor de 16 ore. Oricum, această prevedere se va aplica de la 1 septembrie 2011, când vor fi eliminate peste 3.500 de posturi. Pentru a intra în legalitate, ministrul Daniel Funeriu trebuie să modifice Legea Educaţiei Naţionale printr-o ordonanţă de urgenţă, imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial. În caz contrar, finanţarea normelor didactice de 16 ore se va face ilegal", specifică Gheorghe Rădulescu, preşedintele Agenţiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei.

Şi în judeţul Alba, la Liceul Sportiv, învăţătorii cu mai mult de 25 de ani vechime, care au lucrat 18 ore pe săptămână în ciuda faptului că trebuiau să lucreze doar 16, nu ştiu exact cum vor fi plătiţi pentru munca suplimentară. Aceştia cer plata retroactivă pentru orele muncite în plus.

Mai mult, dascălii s-au adresat ministerului pentru a afla dacă vor mai intra vreodată în posesia banilor pentru orele suplimentare şi singurul răspuns a fost: "Personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului".

"Noi reducem posibilitatea acoperirii cu necalificaţi. Suntem într-o etapă în care experienţa contează.", OANA BADEA, secretar de stat în Ministerul Educaţiei