Urmaşa Melaniei Medeleanu la buletinele informative de pe Realitatea TV, spune că un bun prezentator de ştiri trebuie să ştie despre ce vorbeşte.

Atunci când a avut loc plecarea Melaniei Medeleanu, conducerea postului Realitatea TV a promovat-o pe Adriana Nedelea pentru prezentarea principalelor jurnale de ştiri (orele 18.00 şi 20.00).

După mai multe săptămâni de la schimbarea de gardă, Adriana Nedelea a acordat un interviu "Evenimentului zilei", mărturisindu-ne ce înseamnă emoţia din prime-time, pregătirea jurnalului şi ajutorul pe care i l-a acordat Melania Medeleanu de-a lungul timpului.

EVZ: Cum ţi se pare această trecere, de la zi la prime-time? Adriana Nedelea: Nu a fost o trecere foarte bruscă pentru mine pentru că eu deja îi ţineam locul Melaniei vinerea, sau în orice altă zi în care ea nu putea veni, şi atunci mi-a fost mult mai uşor să trec pe programul acesta. Nu pot să spun că nu am avut emoţii, am emoţii în fiecare zi. Responsabilitatea a fost mare, pentru că ştiam că o înlocuiesc pe Melania, un jurnalist foarte bun.

Ce schimbări ţi-a adus trecerea aceasta? Mereu ni se spunea: aveţi grijă cum vorbiţi, cum vă îmbrăcaţi, cum arătaţi, aşa că nu a fost o schimbare foarte mare. Desigur, un reporter nu arată la fel de bine ca un moderator, mai bate vântul, mai plouă, e mai puţin machiaj. Grijă cred că am avut întotdeauna faţă de mine, e respectul faţă de cel de-acasă, care mă urmăreşte.

La început te-ai simţit puţin în umbra Melaniei? Eu am avut foarte multe de învăţat de la Melania şi nu cred că a fost o zi, un moment să numi răspundă la o întrebare, la vreo nelămurire, de când am intrat să-i mai ţin locul. Mereu a fost acolo lângă mine, mai ales că formatul era nou. Sunt altfel de ştiri. De fiecare dată când aveam vreo întrebare, ea era mereu acolo şi-mi spunea cum trebuie să fac, să mă mişc, cum trebuie să dau pasele.

Nu cred că am fost în umbra ei, nici nu am stat vreodată să contorizez dacă sunt în umbra cuiva sau dacă o să ies la lumină vreodată. Jurnalul acesta este doar viaţa mea de zi cu zi, un curs, nu e ceva extraordinar, în sensul că eu nu m-am schimbat. În umbră, în lumină, sunt la fel.

Ai primit mesaje de la telespectatori? Mesaje vin foarte multe, dar nu la mine, direct pe mail. Primesc pe facebook mesaje, sunt oameni care te apreciază, oameni care nu te apreciază. Nu poţi să fii plăcut de către toată lumea.

Iei în seamă criticile ce ţi se aduc? În mare parte le citesc, şi atunci când un om te critică, parcă se aprinde acolo un beculeţ. Te gândeşti "poate omul acela are dreptate, poate s-a întâmplat ceva". Uneori, cred că sunt mai constructive criticile decât laudele.

Cum ţi se pare Realitatea TV acum? Au plecat foarte mulţi oameni şi oameni de primă-mână, şi sunt convinsă că e o pierdere şi se simte undeva. Dar cei care au venit sunt foarte buni, se adaptează foarte uşor. Sunt convinsă că nimeni nu este de neînlocuit. La un moment dat, fiecare dintre noi pleacă, îşi urmează un alt drum şi un altul ne înlocuieşte.

Ce înseamnă pentru tine un prezentator bun de ştiri? Cred că un prezentator bun este în primul rând un prezentator informat, adică nu poţi să intri într-un jurnal de ştiri fără să ştii ce reprezintă fiecare ştire în parte. E important ca un prezentator să nu parcurgă doar capetele video. Ar fi foarte simplu să citeşti trei rânduri, să zâmbeşti la cameră şi să mergi mai departe. Important e să cunoşti ştirea. Oricând poate să se întâmple ceva pe un anumit subiect. Mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să nu am informaţii, şi am încercat să scot ceva sau chiar să spun că nu am informaţii dar că aşteptăm ca reporterii să ajungă la faţa locului. Mă ajută şi regia foarte mult, adică oamenii pe care îi aud în cască.

Te influenţează în vreun fel ştirile pe care le prezinţi? Mi se întâmplă să mă marcheze anumite ştiri. Îmi aduc aminte că acum câteva luni, la Bursa Locurilor de Muncă din Bucureşti, o colegă lua un interviu unui domn de vreo 40 de ani, care stătea la coadă şi, spunând că şi-a pierdut serviciul, a început să plângă. Avea doi copii acasă, soţia nu mai avea loc de muncă şi nu mai aveau ce să mănânce. Eu eram în studio, aveam şi in vitaţi şi m-am stăpânit cu greu.

A fost foarte dureros să vezi un om care vrea şi poate să muncească, dar nu găseşte un loc de muncă. Ne marchează ştirile, fiecare dintre ele trebuie să treacă prin sufletul tău, prin mintea ta, numai aşa poate să o înţeleagă cel de acasă. Dacă citeşti ştirea mecanic, bănuiesc că nu trasmiţi nimic. Desigur, intenţia, dacă ai o ştire cu morţi şi răniţi, nu e să-l faci pe omul de acasă să plângă, dar nici nu poţi să fii indiferent.

Te uiţi la concurenţa de pe piaţa românescă? Sigur. Sunt foarte mulţi oameni pe care îi apreciez, dar nu aş vrea să dau nume că poate îmi scapă vreunul dintre ei. Mă uit, şi nu cu invidie, pentru că putem să învăţăm de la oricine.

Dar la televiziunile din alte ţări? Şi acolo mă uit, mai ales pe CNN şi mă minunez cât de buni sunt. Mă uitam zilele trecute cât de frumos arată ei la hartă când prezintă ştirile meteo şi cât de importante sunt aceste ştiri pentru ei. Prezentatorii de acolo sunt foarte naturali, calmi şi cred că aici mai avem un pic de mers până să-i ajungem.

Ce faci tu pentru a te perfecţiona mai mult? Dicţie. Este obligatoriu să faci dicţie. Dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Avem un profesor care, pe lângă exerciţiile de dicţie, ne spune ce să facem, cum să ne mişcăm, cum să zâmbim şi când să nu zâmbim. Se poate întâmpla să ţi se încâlcească limba în gură, mai ales dacă vocea nu este încălzită. Eu intru prima dată la 18.00 şi dacă nu mă apuc de la 12.00, e destul de greu să mă acomodez apoi.

Te-ai gândit vreodată să renunţi la ştiri? Nu m-am gândit până acum să mă îndrept spre lumea mondenă şi nu cred că o voi face. Încă nu sunt prinsă de lumea asta, nu mă pasionează să merg la evenimente mondene. Dar poate că da, cine ştie. Nici la presă nu m-am gândit să renunţ, deşi cred că la un moment dat, dacă te plictiseşti, dacă intri într-o rutină, trebuie să pleci şi să faci altceva.

Am văzut că ai un blog, ce reprezintă el pentru tine? Din păcate nu apuc să-l actualizez atât de mult pe cât aş vrea eu. Iniţial am avut un blog pe articole, scriam despre ce credeam, ce vedeam. Îmi lipsea scrisul după ce am stat un timp în presa scrisă. A fost un moment în care am întrerupt şi după aceea m-am apucat să fac poze, nu la modul profesionist, şi să le postez acolo.