Handbal CM 2011: România a mişcat o repriză cu Croaţia
- Mugur Băile șteanu
- 15 ianuarie 2011, 11:17
În ciuda unui debut excelent de meci, naţionala masculină n-a ştiut să rezolve "integrama" croată, la primul joc de la Mondiale.
Naţionala masculină de handbal a României a debutat cu stângul la ediţia din acest an a Campionatului Mondial, competiţie ce se desfăşoară până pe 30 ianuarie, în Suedia.
Echipa antrenată de Vasile Stângă a pierdut aseară cu scorul de 21-27 (13-11) în faţa Croaţiei, în primul meci susţinut în Grupa C din cadrul turneului final. Tricolorii au reuşit o primă repriză incredibil de bună. Stamate a deschis scorul în minutul 2, iar apoi, în ciuda unei lovituri de la 7 metri pe care Ghionea a irosito, naţionala noastră a condus în minutul 13 cu o diferenţă de patru goluri, 5-1!
Deşi croaţii au reuşit să mai reducă din handicap, tricolorii au reuşit să se menţină în avantaj pe tot parcursul primei părţi, încheiată cu 13-11 pentru elevii lui Vasile Stângă.
Repriză secundă de coşmar
Din păcate, în repriza secundă a urmat căderea fizică a României, meteahnă veche atât la naţionala feminină, cât şi la cea masculină. Croaţia a egalat pentru prima dată în minutul 35 (14-14), apoi a trecut la cârma jocului.
Pe fondul greşelilor comise de tricolori, croaţii s-au distanţat tot mai mult şi au întors astfel soarta partidei.
Următorul meci al României la Campionatul Mondial va avea loc mâine, de la ora 21.15 (Dolce Sport), cu Danemarca. 4 titluri mondiale are echipa naţională masculină de handbal a României în palmares. Acestea au fost cucerite în anii 1961, 1964, 1970 şi 1974. Ultima performanţă majoră a tricolorilor la un Campionat Mondial datează din 1990, când reprezentativa ţării noastre a obţinut medaliile de bronz, turneul final fiind găzduit de Cehoslovacia