Sute de oameni morţi în inundaţiile din Brazilia

Sute de oameni morţi în inundaţiile din Brazilia

Peste 335 de oameni au murit în regiunile muntoase din apropierea oraşului brazilian Rio de Janeiro, în urma ploilor torenţiale şi a alunecărilor de teren din ultimele două zile, scrie BBC.

Bilanţul victimelor este însă provizoriu. Numeroşi oameni sunt în continuare daţi dispăruţi. Teresopolis, un oraş cu 180.000 de locuitori aflat la 100 de kilometri de Rio, a fost cel mai afectat. Aici, 122 de oameni au murit, iar autorităţile au decretat stare de urgenţă. "Este o mare catastrofă, un adevărat dezastru", a declarat edilul din Teresopolis, Jorge Mario Sedlacek, notează BBC. La operaţiunile de căutare participă peste 800 de salvatori. Utilajele speciale care să-i ajute să caute supravieţuitori prin muntele de noroi au fost transportate cu elicopterele în zonele calamitate.Din cauza dezastrului, liniile telefonice şi alimentarea cu energie electrică au fost întrerupte în trei oraşe. "E o mare de noroi. Locuiesc aici de 25 de ani şi nu am mai văzut niciodată aşa ceva", spune îngrozit un localnic.

Numeroase case au fost avariate, iar maşinile distruse de puhoaie.

În regiunile afectate de inundaţii este aşteptată şi proaspăta preşedintă a ţării, Dilma Rousseff.

Video AICI O televiziune braziliană a surprins imagini din timpul unei salvări dramatice.