Pantelis Kapetanos va merge la Celta Vigo

Pantelis Kapetanos va merge la Celta Vigo

Steaua începe astăzi pregătirile pentru sezonul de primăvară. Singura noutate din tabăra "roş-albaştrilor" este Nicolae Dică.

Marea absenţă se numeşte Pantelis Kapetanos, jucătorul care a fost golgheterul echipei în ultimii doi ani şi singurul stelist care a participat la ultima ediţie a Cupei Mondiale, desfăşurată anul trecut, în Africa de Sud.

Grecul aruncat ca o măsea stricată din Ghencea va merge gratis la Celta Vigo, formaţie care ocupă poziţia a doua în Segunda Division şi are mari şanse de a promova în Primera. Pantelis Kapetanos va primit un salariu lunar de 30.000 de euro. Din lotul Stelei au mai dispărut Zapata, Abrudan şi Anghelov, iar Andrei Ionescu, Eugen Baciu şi Ifeanyi Emeghara sunt următorii pe "lista neagră".

Lăcătuş, dispus să plece

Marius Lăcătuş se întoarce astăzi din Spania, dar nu ştie cât va continua în Ghencea. Gigi Becali a uitat repede că i-a promis că-l va ţine până în vară şi a început să se vaite pe la televiziuni că n-are încredere în antrenor şi că l-ar fi vrut pe Cosmin Olăroiu.

"A fost prea multă linişte la Steaua, trebuia să înceapă şi un scandal. Dar nu mă mai deranjează. În momentul când am venit la Steaua am avut o discuţie cu Becali şi o să încerc să îmi duc munca la bun sfârşit. Dacă îşi pierde încrederea în mine şi nu are de gând să se ţină de cuvânt, nu o să mă împotrivesc. Nu sunt genul care să ţină cu dinţii de scaun. Ştiam cum stau lucrurile la Steaua dinainte să semnez", s-a apărat, timid, "Fiara".

Ne puteți urmări și pe Google News