SCRISOARE DESCHIS? ADRESAT? DOMNULUI DEPUTAT VICTOR PONTA

SCRISOARE DESCHIS? ADRESAT? DOMNULUI DEPUTAT VICTOR PONTA

Cinci din cei 11 membri ai Consiliului au trimis pe adresa de deputat a lui Victor Ponta o scrisoare deschis?, ca urmare a declara?iilor acestuia cu privire la tratamentul discre?ionar pe care l-ar aplica institu?ia unor posturi de televiziune.

Ast?zi, trei dintre membrii CNA s-au ridicat ?i au p?r?sit sala dup? ce s-au purtat discu?ii aprinse pe marginea cazului OTV, l?sând ?edin?a f?r? cvorum. Reac?ia membrilor vine dup? ce Victor Ponta a declarat, luni, c? solicit? „nu ca prim-ministru, ci ca deputat, CNA s? aplice legea pentru toat? lumea. Înc?lcarea flagrant?, înc?lcarea tuturor regulilor, de c?tre o singur? televiziune, în condi?iile în care toate celelalte au respectat sau sunt sanc?ionate, denot? un regim juridic discre?ionar, în care unii sunt mai egali decât al?ii ?i în care legea se aplic? doar la unii, ?i nu la ceilal?i”, a spus Ponta.

În ?edin?a de ast?zi din Consiliul Na?ional al Audiovizualului s-a cerut analizarea cazului OTV, care a f?cut publicitate politic? în afara campaniei, lucru interzis de lege. „Vreme de 2 ani de zile OTV a f?cut publicitate politic? în afara campaniei ?i a primit doar sanc?iuni minore. Cât? vreme am permis doi ani de zile s? fac? publicitate politic? de??n?at? în afara campaniei electorale, cât? vreme premierul vine ?i trage CNA de urechi c? nu sanc?ioneaz? OTV, eu v? spun c? refuz s? discut cazul OTV în aceast? situa?ie”, a contestat analizarea cazului OTV, Narcisa Ioga.

Membra CNA a fost prima care a p?r?sit ?edin?a, fiind urmat?, la scurt timp, de Valentin Jucan ?i de Valeriu Deac?. Cinci din cei 11 membri ai Consiliului Na?ional al Audiovizualului au trimis pe adresa de deputat a lui Victor Ponta o scrisoare deschis?, ca urmare a declara?iilor acestuia cu privire la tratamentul discre?ionar pe care l-ar aplica institu?ia din care facem parte unor posturi de televiziune, în mod special in sensul nesanctionarii OTV. Scrisorii i s-a ata?at ?i un tabel din care reiese modul în care membrii CNA au votat sanc?iunile aplicate în 2010 ?i 2011 postului OTV, doar pentru publicitate politic?. SCRISOARE DESCHIS? ADRESAT? DOMNULUI DEPUTAT VICTOR PONTA Stimate Domnule Deputat, Întrucât a?i afirmat public c?: “În mod sigur, o s? solicit, nu ca prim-ministru, ci ca deputat, CNA s? aplice legea pentru toat? lumea. Înc?lcarea flagrant?, înc?lcarea tuturor regulilor, de c?tre o singur? televiziune, în condi?iile în care toate celelalte au respectat sau sunt sanc?ionate, denot? un regim juridic discre?ionar, în care unii sunt mai egali decât al?ii ?i în care legea se aplic? doar la unii, ?i nu la ceilal?i”, V? preciz?m c? noi, ca membri ai CNA, încerc?m pe cât posibil tocmai s? nu ne raport?m în mod discre?ionar fa?? de niciun radiodifuzor ?i s? aplic?m în mod corect ?i impar?ial sanc?iunile prev?zute de lege în cazul în care aceasta este înc?lcat? în func?ie de gravitatea faptelor. În acest spirit, ast?zi am refuzat s? lu?m parte la ?edin?a de analizare a modului în care a fost reflectat? ziua votului de c?tre principalele posturi centrale de televiziune întrucât la data de 9 decembrie pre?edintele CNA a respins propunerea noastr? de evaluare în direct a emisiunilor ce se aflau în desf??urare pe toate posturile respective. Pre?edintele CNA a sus?inut c? trebuie s? fie analizate doar OTV ?i con?inutul a dou? reclama?ii înregistrate la CNA. ?edin?a CNA de duminic?, 9 decembrie, nu fusese convocat? în mod legal. De altfel, niciodat? în ultimii cinci ani, pre?edintele CNA nu a convocat Consiliul în zilele în care au avut loc alegeri sau referendumuri, în ciuda solicit?rilor insistente în acest sens f?cute de noi. De fiecare dat?, pre?edintele CNA a invocat faptul c? nu este corect s? fie aplicate sanc?iuni doar ca urmare a vizion?rii în direct a unor emisiuni, f?r? existen?a unor rapoarte scrise de monitorizare. Dincolo de prezen?a constant? a subsemna?ilor, care s-au reunit la sediul CNA în fiecare dintre zilele în care au avut loc scrutinuri (alegeri locale, parlamentare, euro-parlamentare, preziden?iale ?i referndumuri), de aceast? dat?, pre?edintele CNA a reu?it s? conving? al?i doi membri s? vin? la sediu . Men?ion?m c? nu exista niciun raport de monitorizare în leg?tur? cu derapajele de la lege sesizate de USL la OTV ?i emisiunile la care se refereau celelalte dou? reclama?ii.

Preciz?m totodat? c? CNA nu s-a reunit în ?edin?? public? nici mar?i, 11 decembrie, zi consacrat? reunirii în plen, de?i duminic? pre?edintele reclama urgen?a sanc?ion?rii OTV. La ?edin?a de ast?zi a CNA, dincolo de ”cazul OTV”, nu au fost prezentate rapoarte de monitorizare complete în leg?tur? cu derapajele înregistrate în zilele de 8 ?i 9 decembrie la alte posturi de televiziune, îndeosebi la cele de ?tiri. În opinia noastr?, care este în convergen?? cu a Domniei voastre, corect ?i legal ar fi fost ca CNA s? analizeze cu aceea?i exigen?? toate înc?lc?rile normelor privind reflectarea campaniei electorale, indiferent de radiodifuzor ?i de persoanele candida?ilor. În plus, în ultimele zile, au existat declara?ii ale unor lideri politici cu privire la modul în care trebuie s? ac?ioneze Consiliul Na?ional al Audiovizualului în privin?a OTV, în timp ce altele erau declarate de c?tre aceia?i lideri politici victime ale CNA. Mai mult, ?eful de campanie al USL a adresat mul?umiri directe postului Antena 3 pentru modul în care a ajutat alian?a politic? pe care o reprezint?. În acest context, consider?m c? se exercit? presiuni politice cu privire la activitatea Consiliului Na?ional al Audiovizualului, ceea ce aduce prejudicii statutului CNA de autoritate public? autonom? ?i impar?ial?.

Mai mult, într-o emisiune de televiziune, a?i f?cut trimitere direct? la persoana unui membru al CNA (Narcisa Iorga) acuzând protec?ia pe care CNA o acord? OTV, în detrimentul altor posturi de televiziune. Preciz?m faptul c? pentru înc?lcarea normelor legale privind reflectarea campaniei electorale, OTV a fost sanc?ionat pe durata campaniei electorale recent încheiate, succesiv, cu amenzi contraven?ionale în cuantum de 20.000 ?i 30.000 de lei, în timp ce al?i radiodifuzori, inclusiv posturile de ?tiri la care s-au constatat abateri repetate, au fost doar somate de c?tre CNA. Pentru o cât mai corect? informare, ?inem s? ar?t?m ?i modul în care membrii CNA s-au raportat prin vot la înc?lc?rile constatate la OTV în perioada 2010 – 2012, având în vedere c?, potrivit legii, orice sanc?iune este stabilit? cu un minimum de ?ase voturi. Men?ion?m c? datele acestea sunt publice, la adresa www.cna.ro. Situa?ia voturilor membrilor CNA fa?? de abaterile constatate la OTV, numai în ce prive?te publicitatea politic? în afara campaniei electorale (anexat? acestei scrisori), arat? c? în perioada 2010 – când au debutat derapajele referitoare la publicitatea politic? ?i în 2011 – când aceste derapaje au escaladat, membrii CNA care au votat de cele mai multe ori pentru sanc?iunile cele mai mici sunt tocmai aceia propu?i în CNA de PSD, PNL ?i PRM.

Consider?m c? voturile acestor membri ai CNA au încurajat, în fapt, excesele OTV în privin?a înc?lc?rii legisla?iei audiovizuale, sprijinind astfel propaganda politic? evident? promovat? de acest post. Gravele derapaje de la lege ale OTV înregistrate în aceast? campanie electoral? ?i în ziua scrutinului sunt ?i consecin?a modului ?ov?ielnic în care unii membri CNA au ac?ionat în leg?tur? cu acest post de televiziune. Ioan ONISEI – vicepre?edinte CNA Narcisa IORGA – membru CNA Gelu TRANDAFIR – membru CNA Valeriu Mircea DEAC? – membru CNA Valentin Alexandru JUCAN – membru CNA

Ne puteți urmări și pe Google News