O BOALĂ ce poate fi prevenită încă ucide cei mai mulţi copii în lume. România stă mai prost ca India şi Nigeria!
- Cristina Lica
- 11 noiembrie 2012, 21:32
România are cea mai mare rată de mortalitate infantilă din cauza pneumoniei, la nivelul UE, mai mare chiar decât ţări ca India, Bangladesh sau Nigeria.
În anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă din ţara noastră au fost cauzate de această boală care poate fi prevenită. Deşi 99% dintre decesele din cauza pneumoniei se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare, România rămâne pe primul loc ca număr de decese în UE. În 2011, 1,3 milioane de copii sub 5 ani au murit în întreaga lume din cauza acestei boli prevenibile şi tratabile.
- UN MEDICAMENT care tratează IMPOTENŢA funcţionează şi în cazul femeilor FRIGIDE
"Bolile respiratorii reprezintă prima cauză de morbiditate şi mortalitate infantilă, iar dintre acestea pneumonia este responsabilă de majoritatea deceselor. În afară de cauzele infecţioase, un rol important îl au reactivitatea scăzută a sugarului şi copilului mic, nivelul socio-economic precar, la care se adaugă aglomeraţiile urbane, instituţionalizarea (creşe, gradiniţe) şi disfuncţiile existente, precum şi informarea insuficientă a familiilor. De asemenea un factor important îl reprezintă şi handicapurile biologice: prematuritatea, distrofia, anemia şi malformatiile", explică Prof. Dr. Marin Burlea, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.
- ŞASE ALIMENTE care abundă în sare şi fac inima ţăndări
În cadrul campaniei "Să protejăm împreună copilăria", Societatea Română de Pediatrie marchează pe 12 noiembrie Ziua Mondială a Pneumoniei, cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei boli prevenibile care rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România. Societatea Română de Pediatrie recomandă părinţilor ca măsuri de protecţie:
- Alăptarea exclusivă în primele şase luni şi o alimentaţie echilibrată până la vârsta de cinci ani;
- Spălarea regulată pe mâini şi accesul la apă curată şi mijloace sanitare;
- Eliminarea poluării aerului din case, în special a fumului provocat de maşini de gaz sau sobe nesigure - această măsură elimină riscul de pneumonie severă