Adrian Vasilescu, despre MEGA-FRAUDA de 22 mil. euro: "Banii depunătorilor sunt în deplină siguranţă"

Adrian Vasilescu, despre MEGA-FRAUDA de 22 mil. euro: "Banii depunătorilor sunt în deplină siguranţă"

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, consideră că ancheta DIICOT privind mega-frauda de 22 milioane de euro nu v-a zgudui din temelii sistemul bancar românesc şi îi asigură pe clienţii băncilor că banii lor sunt în siguranţă.

Vasilescu a declarat, la Realitatea TV, că acţiunea procurorilor a început după ce au fost sesizaţi chiar de către reprezentanţii băncilor implicate în scandal.

  • MEGA-FRAUDA de 22 mil. de euro. Aurel Şaramet, cercetat în libertate. Şeful de la BRD, după gratii

"BCR a descoperit fraude sau presupuse fraude şi s-au făcut informări către organele de drept. Sigur că în acest sistem se pot strecura fisuri, cum s-au strecurat. Nu e vorba de o zguduire în sistemul bancar, nu e niciun cutremur în sistemul bancar. Aici nu e vorba de banii depunătorilor, ăia sunt în deplină siguranţă, niciun depunător din sistemul bancar, nici din băncile nominalizate în această poveste, nu îşi vede depozitul lui în vreun pericol", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

  • CINE sunt cele DOUĂ personaje cheie din sistemul bancar implicate în frauda de 22 milioane de euro

Adrian Vasilescu a dezvăluit şi faptul că existau suspiciuni privind frauda şi în interiorul BRD.

"A venit şi un audit de la Paris la BRD. S-au făcut verificări. Băncile au sesizat organele de drept. Înseamnă că sistemul funcţionează, nu a venit cineva din lună sau de afară să descopere ceva în sistemul bancar. Din sistemul bancar a pornit sesizarea", a conchis Vasilescu, fără a dori să comenteze informaţiile potrivit cărora Banca Naţională ar fi fost informată dinainte de acţiunea procurorilor. CITIŢI ŞI:

  • Bancheri şi interlopi, înfrăţiţi în credite penale
  • Cele mai mari fraude bancare româneşti
  • Din toate băncile româneşti s-a furat ca în codru în ultimii ani. Cele mai scandaloase cazuri
  • Scandal uriaş la CEC Bank Cluj. Angajaţii FURAU din conturile clienţilor
  • Percheziţii DIICOT. 65 de persoane sunt acuzate au luat credite frauduloase de 500.000 de euro
  • Fraudă de 1,8 milioane de euro la o bancă din Oradea
  • TOPUL celor mai mari fraude bancare DIN LUME. Care au fost prejudiciile

Ne puteți urmări și pe Google News