Guvernul a redus prognoza de creştere economică pe 2012 şi a crescut-o pe cea de inflaţie. Totul cu maximă discreţie

Guvernul a redus prognoza de creştere economică pe 2012 şi a crescut-o pe cea de inflaţie. Totul cu maximă discreţie

Guvernul a modificat previziunea de creştere economică pentru acest an de la 1,2% la doar 1%, acceptând în cele din urmă evidenţa şi punându-se în linie cu estimările celor mai multe instituţii financiare, chiar dacă rămâne peste estimarea de 0,9% a FMI.

Informaţia a fost făcută publică printr-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei şi semnat de primul ministru Victor Ponta şi de ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu. Niciunul dintre aceştia nu a considerat însă de cuviinţă să aprofundeze subiectul într-o conferinţă de presă.

Nu numai că a fost micşorată previziunea de creştere economică pe acest an, dar spre finalul raportului se dă de înţeles că lucrurile ar putea sta mai prost în realitate. "Există incertitudini cu privire la impactul final al secetei asupra produsului intern brut. De asemenea, o reducere a produsului intern brut in zona euro mai mare decât cea estimată de către Comisia Europeană ar putea afecta nivelul produsului intern brut şi a celorlalţi indicatori macroeconomici", se precizează în document. Inflaţia văzută la 5% în decembrie O altă estimare importantă este cea privind inflaţia. În lumina ultimelor evenimente, Guvernul a recunoscut că preţurile au ieşit din zona estimată anterior şi estimează acum o inflaţie la sfârşitul anului de 5%. În luna septembrie, rata anualizată a inflaţiei, publicată de Institutul Naţional de Statistică, a fost de 5,33%.

Media anuală a ratei inflaţiei ar urma să fie de 3,4%, potrivit documentului. Diferenţa mare între cele două valori vine din faptul că în prima jumătate a anului rata inflaţiei a fost ţinută sub control, preţurile crescând brusc din luna august, din cauza secetei şi a deprecierii leului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Singurul indicator care a fost păstrat la nivelul anterior este deficitul bugetar. Estimarea pentru acesta este în continuare de 2,2% din Produsul Intern Brut.