Ungureanu: Oltchim este o problemă de siguranţă naţională

Ungureanu: Oltchim este o problemă de siguranţă naţională

Oltchim este o problemă de siguranţă naţională, iar privatizarea acestuia trebuia făcută cu un investitor strategic, conform memorandumului încheiat cu FMI şi CE.

"Este o problemă de siguranţă naţională, evident, pentru că este vorba de o industrie cu caracter specific, pe de o parte, pe de altă parte de soarta Oltchim depinde viaţa celor din zonă, legaţi economic de succesul Oltchim, în cazul în care există.Singura soluţie era privatizarea, făcută însă conform moemorandumului încheiat cu FMI şi CE, cu un investitor strategic, nu într-o procedură de privatizare care lasă loc dubiului şi suspiciunilor, aşa cum ne găsim în acest moment", a spus Ungureanu. Acesta a adăugat că procesul de privatizare- conform proiectulul pe care CE l-a aprobat în februarie 2012 şi studiului făcut de o mare firmă de audit şi închis în decembrie 2011 - menţiona  că privatizarea nu se poate face decât cu preluarea tuturor creanţelor şi a datoriilor, inclusiv cu transferarea creanţelor în acţiuni.

"Guvernul pe care l-am condus a dus în continuare, în calendarul stabilit, procesul de privatizare al Oltchim. Până pe 17 aprilie au fost stabilite ofertele neangajante, urmând ca în luna mai - în mai însă Guvernul nu mai exista - să existe deja ofertele angajate pentru privatizarea Oltchim", a mai spus fostul premier.

Ne puteți urmări și pe Google News