Fraude, furt şi supravieţuire. Povestea bancherului care a stat ascuns de poliţie 8 ani, într-o peşteră

Fraude, furt şi supravieţuire. Povestea bancherului care a stat ascuns de poliţie 8 ani, într-o peşteră

În 1995, Chen Jianxue, un prosper om de afaceri în vârstă de 34 de ani, a fost numit director adjunct al unei divizii a celei mai mari bănci din ţară, Banca Agricolă a Chinei.

În 2003, un control de rutină a scos la iveală ca Chen a furat din fondurile bancii 23 de milioane de yuani, aproximativ trei milioane de dolari. Cu acesti bani, el şi-a cumparat o discotecă, un supermarket, o fermă de creveţi şi o fabrică de materiale plastice. Ulterior, autorităţile i-au confiscat o clădire de cinci etaje din oraşul natal, Lingao. Când a aflat că fraudele i-au fost descoperite, Chen a intrat în panică şi a decis să fugă. Dar nu oricum… A săpat tunele "Am traversat un râu mare şi m-am ascuns într-o peşteră din munţi. Mi-am acoperit faţa cu frunze. I-am văzut pe poliţişti cum mă căutau, cu arme şi câini. Eram îngrozit", a povestit Chen pentru publicaţia Legal Daily, citată de The Telegraph. Fugarul a săpat tunele în jurul peşterii, unde se ascundea dacă auzea pe cineva venind. "Am stat într-unul dintre ele mai mult de două luni", a povestit Chen. Bancherul îşi aminteşte că devenea tot mai paranoic, pitindu-se la cel mai mic sunet necunoscut şi temându-se să plece din peşteră în alt oraş, convins fiind că va fi prins de camerele video de supraveghere de pe străzi. De-a lungul anilor, Chen a supravieţuit mâncând cartofi şi plante salbatice. Totuşi, a îndrăznit să facă vreo câteva escapade până la soţia şi cei doi copii ai săi. În 2006, soţia a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru că nu i-a dezvăluit ascunzătoarea. "Am trăit ca un şoarece" Totuşi…Rudele îi mai aduceau din când în când mâncare, cărţi şi ziare, pe care le citea noaptea iar apoi le îngropa, pentru că dacă le-ar fi dat foc risca să lase urme. "Durerea fizică nu este cea mai rea. Familia mi-a lipsit foarte mult. Am trăit ca un şoarece în ultimii ani", a mărturist Chen. Şi cum totul are un deznodământ, iată că anul trecut, în noiembrie, după ce a citit că autorităţile îi vor trata cu indulgenţă pe infractorii care se predau, a decis să pună capăt calvarului. Procesul său este acum în derulare, la Hainan, iar presa occidentală notează că este "de departe, cea mai inventivă, ciudată şi grea metodă de a fugi de lege. Interesant este că a fugit de închisoare şi s-a dus voit în alta!".