PROTESTE LA OLTCHIM. Ministrul Economiei a cerut înlăturarea definitivă a fostului director Constantin Roibu
- Nicoleta Ene
- 27 septembrie 2012, 11:55
Pentru a doua zi consecutiv, peste 500 de angajaţi ai combinatului din Râmnicu Vâlcea protestează, cerând plata salariilor restante şi acordarea fondurilor necesare reluării producţiei.
UPDATE. Negocierile dintre avocaţii lui Dan Diaconescu, adjudecatatul pachetului de 54% din acţiunile Oltchim, şi reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie continuă astăzi.
Potrivit avocatului lui Dan Diaconescu, situaţia rafinăriei Arpechim este principalul subiect al negocierilor de astăzi.
"Astăzi vom transpune în contract toate prevederile proceselor verbale de şedinţă încheiate pană acum. Astăzi lucrăm efectiv pe contract. În linii mari, direcţia este pozitivă, nu sunt probleme. Subiectul de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi este Arpechim", a afirmat Liviu Neagu, citat de Agerpres.
La negocierile de joi participă reprezentanţii lui Dan Diaconescu, cei ai OPSPI şi ai sindicaliştilor Oltchim, care solicită respectarea contractului colectiv de muncă, acordarea salariilor restante şi repornirea activităţii combinatului.
Avocaţii lui Dan Diaconescu au solicitat menţionarea obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului Oltchim în preluarea Arpechim, pentru reluarea activităţii în regim integrat şi includerea unei clauze pentru vânzător, prin care acesta să nu introducă societatea în insolvenţă, după cumpărare.
UPDATE. Ministrul Daniel Chiţoiu i-a cerul directorului interimar de la Oltchim, Radu Olaru, să găsească urgent formula legală pentru ai desface contractul de muncă al lui Constantin Roibu, fostul manager general al companiei. Deşi a fost forţat să demisioneze în urmă cu câteva săptămâni de către Remus Vulpescu, şeful OPSPI, Constantin Roibu conduce în continuare, din umbră combinatul. Astfel, într-o şedintă cu directorii, i-ar fi ameninţat pe muncitori că rămân fără locuri de muncă dacă mai protestează pe platforma chimică. "Nenorocitul de Diculoiu (Mihai Diculoiu, liderulul Sindicatului Liber Oltchim - n.r.) nu mai ţine masele în mână, iar nenorocitul de Cernev (Corneliu Cernev, noul reprezentant al salariaţilor - n.r.) s-a dus cu mapa de documemnte la ministru ca să mă înfunde. Voi rămâneţi în funcţii să mă apăraţi în cazul în care ajung la puscărie", le-ar fi cerut inginerul Constantin Roibu directorilor prezenţi la şedinţă. Dupa demisia managerului general Constantin Roibu, ANAF, Corpul de Control al primului ministru, Curtea de Conturi şi DNA verifică toate contractele comerciale încheiate de societatea Oltchim, în special cu acele companii căpuşe care aparţin şi unor demnitari. O nouă zi de proteste La acţiunea de astăzi au participat peste 500 de muncitori, solicitările lor fiind plata salariilor restanţe şi asigurarea capitalului de lucru pentru reluarea producţiei, care a fost oprită în urmă cu 5 săptămâni din cauza datoriilor de peste 700 de milioane de euro ale combinatului. "Vom rămâne să protestăm până când se va relua producţia. Aşteptăm banii pe august şi septembrie, suntem disperaţi şi vom intra şi în greva foamei", a declarat un protestatar.
Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea spun că sunt decişi să protesteze în fiecare zi, până când activitatea combinatului va fi repornită şi până vor primi salariile restante, iar după 1 octombrie, dacă situaţia nu se va rezolva, vor protesta şi la Bucureşti. CITIŢI ŞI:
- Angajaţii Oltchim suferă, guvernul caută vinovaţi
- ADEVĂRATA destinaţie a lui Dan Diaconescu. Ce a făcut de fapt în Europa
- Cum a făcut "SUPERSONICUL DD" în 48 de ore ocolul Europei. În seara asta decolează din nou
- Ce a cerut Diaconescu Ministerului Economiei
- Dan Diaconescu: "Nu pot ei închide combinate câte putem noi deschide. Toată planeta e interesată să cumpere Oltchim"
- Ce a cerut Diaconescu Ministerului Economiei
- Ponta: Nu putea fi oprită participarea la licitaţie a lui Dan Diaconescu
- Daniel Dăianu: "Diaconescu nu trebuia să se califice la licitaţia Oltchim"
- Dan Diaconescu joacă dur. Cere anularea unei datorii de jumătate de miliard de lei a Oltchim către stat