PREMIERĂ. O femeie din trupele britanice din Afganistan A NĂSCUT pe front
- Ana-Maria Adamoae
- 20 septembrie 2012, 10:28
Oficiali din Ministerul Britanic al Apărării au anunţat că o femeie din cadrul trupelor de artilerie detaşate în Afganistan a născut pe front deoarece nu şi-a dat seama că era însărcinată, potrivit BBC.
Femeia a aflat că va avea un copil abia după ce s-a plâns de dureri de stomac şi a fost supusă unui control medical. "Atât mama, cât şi copilul sunt în stare stabilă. O echipă de medici de la Spitalul John Radcliffe din Oxford se va deplasa în Afganistan pentru a le oferi mamei şi copilului asistenţă de specialitate pe drumul de întoarcere", au transmis oficialii britanici.
Copilul s-a născut prematur, cu cinci săptămâni mai devreme.
Potrivit jurnaliştilor britanici acesta este primul caz când o femeie soldat naşte într-un teatru de operaţiuni. Din 2003 şi până în prezent, în jur de 200 de femei au fost trimise acasă după ce autorităţile militare au descoperit că sunt însărcinate. "Regulamentul militar nu permite ca femeile însărcinate să se afle în teatrele de operaţiuni. Cu toate acestea, anul trecut, o femeie a născut la doar două săptămâni după ce s-a întors dintr-o misiune de şase luni în Afganistan. Acest caz neobişnuit va reaprinde dezbaterile privind impunerea unor controale medicale mai stricte în cazul femeilor care sunt trimise pe front", mai titreaz[ jurnaliştii britanici.