Ponta trasează regulile coabitării cu Băsescu

Ponta trasează regulile coabitării cu Băsescu

Premierul se arată dispus să-i lase preşedintelui politica externă şi raportul MCV, dar cere ca acesta să nu abordeze teme interne.

Premierul Victor Ponta pare preocupat, în ultimele zile, de coabitarea cu preşedintele Traian Băsescu şi se află în căutarea unor reguli după care aceasta să funcţioneze. "Între preşedintele Băsescu şi mine este o incompatibilitate personală fundamentală. Antipatia personală este importantă între doi oameni politici şi de aceea trebuie să facem nişte reguli mai clare", a spus Victor Ponta la B1 TV. Este al doilea mesaj de coabitare pe care Ponta îl transmite în ultimele zile. Într-un interviu acordat cotidianului francez "Le Monde", acesta s-a prezentat drept cel care a pus capăt conflictului cu şeful statului: "Eu am fost cel care am decis să normalizez situaţia cu preşedintele, eu am hotărât să pun capăt luptei politice", a spus el. În viziunea premierului, principalele domenii de activitate în care s-ar putea manifesta şeful statului sunt relaţiile externe şi MCV, dar nu şi domeniile care ţin de acţiunea directă a guvernului. "E foarte bine să vorbească despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pentru că (...) are atribuţii în domeniul Justiţiei, dar nu are atribuţii şi nu are dreptul la nicio părere - iar Guvernul nu va ţine cont de nicio părere a domnului preşedinte Băsescu - pe zonele ce ţin de Guvern, de buget, de relaţii economice, fiscale şi mai ales de noul buget 2014- 2020", a afirmat Victor Ponta vineri, după vizita şefului statului la Bruxelles. În schimb, când vine vorba despre proiectata uniune bancară la nivel european, premierul crede că preşedintele are dreptul doar să exprime o părere. "Sunt convins că Băsescu nu se poate angaja în numele României, doar şi-a dat cu părerea. Domnia sa are dreptul la o părere. Guvernul, în consultare cu Parlamentul şi BNR, va avea o poziţie oficială în perioada următoare, pe măsură ce lămurim unele aspecte ridicate de alte ţări", a reacţionat Ponta. Rugat să dreagă relaţia cu Germania De asemenea, cotidianul "Wall Street Journal" susţine, citând surse din cadrul Comisiei Europene, că premierul este de acord ca preşedintele Traian Băsescu să fie cel care participă la următorul summit al Uniunii Europene şi că l-a informat despre acest lucru şi pe preşedintele CE, Jose Barroso. Un alt domeniu unde intervenţia şefului statului ar fi de dorit este, conform declaraţiilor lui Ponta, îmbunătăţierea relaţiei cu Germania, grav avariată pe parcursul crizei politice româneşti din această vară şi de declaraţiile agresive ale liderilor USL la adresa cancelarului german Angela Merkel. Ca efect, Germania a început să exprime dubii cu privire la acceptarea Românei în spaţiul Schengen, iar premierul crede că Băsescu poate îmblânzi asperităţile. "În acest moment există o singură opoziţie puternică, a Germaniei. Mi-aş dori ca Traian Băsescu, în baza relaţiei excelente cu Angela Merkel să reuşească cât mai repede să atenueze această opoziţie", a declarat acesta, marţi, la B1 TV. "Antipatia personală este importantă şi de aceea trebuie să facem nişte reguli mai clare." VICTOR PONTA, prim-ministru "Ponta ar coabita, dar nu e lăsat" "Cred că Victor Ponta şi-a înţeles lecţia din eşecul referendumului, dar are o mare problemă în a colabora cu preşedintele, nu este lăsat de partenerii Crin Antonescu şi Dan Voiculescu", a declarat ieri vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu la RFI România. În acest fel explică ea declaraţiile contradictorii ale premierului, care "ba spune că doreşte coabitare, ba spune că are o antipatie puternică faţă de preşedinte şi nu poate să coabiteze". "Asta a înţeles USL-ul că trebuie să facă, să fie într-un război permanent cu preşedintele României, pentru a explica în continuare de ce au generat referendumul", a spus ea.

Ne puteți urmări și pe Google News