Eşecul suspendării lui Traian Băsescu a oferit dreptei politice din România un nesperat balon de oxigen.

Pe fondul greşelilor de comunicare comise de USL, dar şi al uzării imagologice a principalilor lideri, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-a creat un orizont de aşteptare faţă de o revenire în forţă a dreptei politice. Se aştepta o schimbare de trend care însă nu s- a produs, chiar dacă de la momentul deciziei Curţii Constituţionale ca Traian Băsescu să se întoarcă în funcţie a trecut aproape o lună, iar muniţia oferită de USL prin guvernarea defectuoasă şi continuarea discursului de tip vadimist nici măcar nu a fost folosită. Alianţa de dreapta pare că nu reuşeşte să pornească la drum cu dreptul. PDL, în acest moment, nu are capacitatea de a exploata electoral contextul politic şi economic în care ne aflăm. Dovadă în acest sens stă faptul că un partid care, la alegerile locale, a obţinut 23% se află acum la o cotă care variază, în funcţie de sondaj, între 17% şi 20%. Liderii partidului nu trec de 15%, iar comunicatorii (în majoritatea lor europarlamentari) nu depăşesc 10%. Prin comparaţie cu liderii PDL,Traian Băsescu a revenit ca urmare a eşecului suspendării şi a depăşit cota de 20%. Semn că poate reprezenta în continuare locomotiva în perspectiva alegerilor din decembrie. De altfel, de numele preşedintelui reinstalat în funcţie se leagă posibilitatea ca partidul să se afle sau nu la guvernare în această iarnă. Deci, declaraţiile unor democrat-liberali care vorbesc în continuare de o distanţare de Traian Băsescu sunt mai degrabă contraproductive. Ceilalţi parteneri de alianţă au, la rândul lor, probleme. MRU a luat în grabă un partid şi nişte figuri politice uzate sau cu un trecut controversat, iar Noua Republică a lui Neamtu nu a reuşit să se înscrie ca partid politic, deci nu va fi parte a noii construcţii. Dar cel mai rău pentru ceea ce se vrea o forţă politică de dreapta este tentaţia răfuielilor interne. Pe de o parte, există o dispută între noii veniţi (Ungureanu, Preda, Neamţu sau Macovei) şi pdl-iştii vechi din actuala conducere a partidului cu privire la rolul avut de unii sau de alţii în reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Dispută altfel falsă, pentru că, deşi cu toţii au fost alături de preşedinte, este evident că meritul este al acestuia. "Prestaţia din garaj" a fost excepţională, mult mai bună decât tot ce ne-a arătat în ultimii ani, inclusiv în campania din 2009. Mai mult, în ambele tabere sunt atacuri interne, Neamţi năpustindu-se asupra lui Ungureanu şi Pavelescu, pentru ca, de partea cealaltă, actuala conducere a PDL să ducă o luptă pentru înlăturarea celor care au fost în echipa lui Emil Boc şi cu care s-au confruntat în alegerile interne din 2011. Aşa se face că mesajul transmis public de cei de la care se aşteaptă să coaguleze dreapta politică romanească este lipsit de fermitate, neclar şi indecis. La această situaţie contribuie şi comunicarea ineficientă a PDL. Nu există o strategie de comunicare, iar purtătorii de mesaj nu reuşesc să penetreze media. Deşi se ţin conferinţe de presă zilnice de la sediul din Modrogan, acestea sunt sterile, mesajele stereotipale şi lipsite de zvâc. Ca atare, nu generează subiecte de presă, de multe ori conferinţele nefiind nici măcar preluate. Cu toate acestea, există un conflict pentru a stabili cine să vorbească şi cine nu, în condiţiile în care comunicarea are de suferit şi nu sunt destule critici la adresa guvernării Ponta şi a erorilor pe care puterea le face. Prin comparaţie cu stadiul de comunicare în care se află PDL acum, USL era capabil, atunci când se afla în opoziţie, să impună agenda media. Ceea ce spuneau Ponta şi Antonescu era, în multe momente, la fel de relevant pentru opinia publică precum o declaraţie a miniştrilor în funcţie. Problema nu este nici măcar mass media. Şi asta pentru că, aşa cum subliniau corect într- o seară propagandiştii Antenelor, în afară de Intact şi RTv, restul presei este fie neutră, fie mai degrabă favorabilă dreptei. Problema este clar una de poziţionare. De altfel, noul PDL nu şi-a prezentat încă planul pentru a recâştiga încrederea românilor, dar a arătat că este marcat în continuare frustrările generate de congresul partidului din 2011, când Vasile Blaga a pierdut în faţa lui Emil Boc. Iar aceasta pare a fi problema cea mai mare a PDL în acest moment: rănile din 2011 nu s- au închis, au rămas acolo şi există riscul ca ele să se adâncească. Pericolul cel mare pentru principalul partid de opoziţie este acela ca presa să preia doar scandalul, nu şi discursul pozitiv. Concluzia este simplă: dorinţa de revanşă şi orgoliile personale şubrezesc postamentul pe care se vrea construită noua dreaptă românească. Şi cad pradă lor nu numai cei nou veniţi în politică, ci şi cei care se consideră a avea experienţă bogată în spate. "Prestaţia din garaj" a lui Traian Băsescu a fost excepţională.