TRAGEDIE. Opt oameni au murit după ce un tractor a fost spulberat de tren

TRAGEDIE. Opt oameni au murit după ce un tractor a fost spulberat de tren

Opt persoane au murit, iar alta este în comă după ce un tractor cu remorcă a fost lovit de un tren care circula pe ruta Târgu Mureş - Braşov, în localitatea Chilieni, judeţul Covasna.

UPDATE 7. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Covasna, Iulia Grigoraş, şoferul în vârstă de 78 de ani a ignorat semnalele luminoase de la trecerea cu calea ferată. El a scăpat cu viaţă.  UPDATE 6. Încă unul dintre cei răniţi grav şi-a pierdut viaţa, în timp ce era transportat cu un elicopter SMURD de la Sfântu Gheorghe la Târgu Mureş. O altă persoană, aflată în stare gravă, a fost transportată de urgenţă cu o ambulanţă la Braşov. UPDATE 5. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, victimele erau de etnie romă, dintr-un cartier din Sfântu Gheorghe. La aflarea veştii privind accidentul,  peste 100 de romi s-au adunat în faţa Spitalului Judeţean, unde au fost transportate victimele.  UPDATE 4. Numărul persoanelor decedate a ajuns la şapte, după ce femeia care intrase în stop cardiac nu a mai putut fi salvată de către medici, potrivit oficialilor Poliţiei Covasna. UPDATE 3. Potrivit Iuliei Grigoraş, purtător de cuvânt al Poliţiei Covasna, şoferul tractorului nu s-ar fi asigurat la trecerea cu calea ferată. UPDATE 2. Una dintre cele trei persoane rănite grav, o femeie, a intrat în stop cardiac, medicii făcând eforturi să o resusciteze. UPDATE 1. Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a declarat că cinci dintre persoanele decedate sunt femei, potrivit covasnamedia.ro.  În remorca tractorului se aflau în jur de 16 persoane persoane, dar, potrivit anchetatorilor, se pare că unii dintre pasageri au reuşit să sară din remorcă înainte de impact. Victimele au fost aruncate pe câmp, pe o rază de 30 de metri. La faţa locului s-au deplasat şase ambulanţe, două echipaje SMURD şi un elicopter SMURD. "S-a intervenit cu toate maşinile disponibile la serviciul de Ambulanţă, un echipaj SMURD de la Sfântu Gheorghe şi a venit şi un echipaj SMURD de la Braşov. În plus, s-a solicitat ajutorul unui elicopter SMURD de la Târgu Mureş", au declarat reprezentanţii Ambulanţei Covasna. În prezent, traficul feroviar este oprit în zonă. Vom reveni cu amănunte. CITIŢI ŞI:

  • Accident feroviar în Braşov. Circulaţia trenurilor, oprită

Ne puteți urmări și pe Google News