Reţeta de succes cu care a fost deja privatizat Oltchim
- Marius Pandele
- 6 septembrie 2012, 23:37
Constantin Roibu nu a mai aşteptat să privatizeze statul compania şi a vândut-o pe bucăţi apropiaţilor.
Externalizarea unor activităţi în anii trecuţi a dat naştere unui păienjeniş de firme, în cea mai mare parte a cazurilor fiind vorba de secţii ale combinatului care au rămas în acelaşi loc, cu aceiaşi angajaţi, dar şi-au schimbat proprietarii: 20-30% a rămas la Oltchim, iar restul acţiunilor au fost împărţite angajaţilor şi directorilor. Cele mai importante sunt Protectchim, care se ocupă cu protecţia anticorozivă, Mentchim, reparaţii şi întreţinere, Designro, proiectare, Sistemplast, imobiliare şi Euro Urethane, care fabrică produse chimice de bază. În total, firmele respective aveau în decembrie 2011 active imobilizate de 83 de milioane de lei, cel mai probabil "rupte" din activele Oltchim, deşi acţionari majoritari au ajuns foşti directori din companie. În plus, combinatul asigură anual cea mai mare parte a cifrei de afaceri pentru aproape toate aceste firme, plătind zeci de milioane de lei pentru servicii sau produse. Cele cinci firme menţionate au avut între 2007 şi 2011 profituri cumulate de 14,5 milioane de lei. Mai mult, în 2011 a fost vândută participaţia de 30% la Designro, pentru o sumă derizorie. Aceasta e însă doar partea vizibilă a căpuşării Oltchim. Presa locală a relatat despre contracte de import şi export derulate prin firme ale unui fost director de importexport din Oltchim, în care compania a pierdut sume uriaşe, dar dovezile nu vor putea fi căutate decât de procurori, dată fiind opacitatea din firmă. Citiţi şi:
- OLTCHIM FIERBE. Muncitorii resping dialogul, ştiind una şi bună: "Privaţii ne vor închide"
- Oltchim a scăpat de Roibu, după 20 de ani
- Proteste la Oltchim, după oprirea producţiei. "Să vină Ponta aici!". Roibu a demisionat