Disperarea atinge noi culmi la Oltchim. Ministrul Economiei face chetă la bănci pentru bani de salarii

Disperarea atinge noi culmi la Oltchim. Ministrul Economiei face chetă la bănci pentru bani de salarii

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că va discuta cu reprezentanţii băncilor private din România în scopul obţinerii de sprijin financiar pentru Oltchim la plata salariilor restante şi la asigurarea capitalului de lucru pe o perioadă de o lună, până la privatizarea societăţii.

"Statul nu poate să dea bani societăţii comerciale, dar poate să găsească soluţii, să aducă la discuţii băncile din România cu managementul societăţii astfel încât să le poată asigura surse de finanţare pentru capitalul de lucru undeva la 10-15 milioane de euro până la privatizare. Inclusiv salariile, se plătesc salariile restante şi capitalul de lucru normal pentru o lună de zile. Luni, noi avem o întâlnire cu toate băncile din România pentru a discuta cu ei şi a găsi soluţiile de finanţare pentru Oltchim", a susţinut Chiţoiu, după întâlnirea avută la Palatul Parlamentului cu reprezentanţi ai companiei.

El a explicat că statul va acţiona ca un fel de intermediar între Oltchim şi bănci.

"Noi o să căutăm o soluţie din punct de vedere al negocierilor cu băncile comerciale din România pentru a le asigura finanţarea capitalului de lucru. Adică suntem un fel de intermediar. În negocierile cu băncile vom vedea ce garanţii solicită din partea statului sau din partea societăţii comerciale pentru a asigura sumele de bani necesare finanţării capitalului de lucru", a adăugat ministrul Economiei, citat de Agerpres.

Chiţoiu a arătat că nu există un plan de rezervă în cazul în care nu va găsi sprijin la bănci, dar a precizat că nu va exista o nouă amânare a termenului de privatizare a societăţii.

"Nu avem în vedere nicio amânare, suntem în termenele prevăzute în documentele cu FMI", a declarat Daniel Chiţoiu.