Proteste la Oltchim, după oprirea producţiei. "Să vină Ponta aici!". Roibu a demisionat

Proteste la Oltchim, după oprirea producţiei. "Să vină Ponta aici!". Roibu a demisionat

La această oră, sindicaliştii scandează împotriva planurilor Guvernului privind viitorul Oltchim. Dimineaţă, furnizorul de energie a sistat complet alimentarea combinatului, producţia fiind oprită.

UPDATE. Directorul general al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, a demisionat în urmă cu puţin timp, la presiunea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, potrivit Mediafax.

Roibu a demisionat şi din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, acolo unde rămăsese simplu membru de acum un an, până atunci fiind preşedinte. El este unul dintre cei mai longevivi directori generali din companiile de stat, fiind la conducerea Oltchim din anul 1991.

Primul ministru Victor Ponta declarase cu puţin timp înainte că ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, va merge la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu protestatarii, şi îi îndemna pe aceştia "să nu sperie investitorii".

Ponta a mai spus că există doi investitori mari din zone geografice diferite interesaţi de preluarea companiei, licitaţia pentru privatizarea acesteia urmând să aibă loc pe 18 septembrie. Guvernul a schimbat metoda de vânzare a Oltchim, intenţionând acum să vândă pachetul majoritar de acţiuni la pachet cu datoriile companiei către AVAS şi Electrica SA. Miting la ora 15.00 Cu puţin timp în urmă, circa 200 de sindicalişti de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au declanşat un protest în faţa combinatului. Pentru ora 15.00 este anunţat un miting cu participarea câtorva mii de muncitori.

Astăzi a fost oprită complet producţia la Oltchim, printr-o decizie a Ministerului Economiei. Motivul: datoriile imense la furnizorul de energie electrică şi imposibilitatea ca acestea să poată fi plătite. Muncitorii nu ştiu ce-i aşteaptă, dacă vor fi trimişi în şomaj tehnic, dacă vor mai fi plătiţi, dacă producţia va fi reluată în scurt timp sau dacă starea de avarie se va prelungi luni de zile de-acum înainte. În acest moment, Oltchim mai primeşte energie electrică doar pentru menţinerea instalaţiilor la parametri de siguranţă.

Sindicaliştii protestează în faţa porţii de la intrarea în combinat: "Să vină Ponta la Vâlcea", strigă aceştia. Sindicatul cere Guvernului conversia datoriilor în acţiuni, pentru a putea contracta un credit de 40 milioane de euro, cu care, cred liderii de sindicat, producţia va putea fi reluată.

Guvernul, la recomandarea FMI, are alte planuri cu Oltchim, luna aceasta urmând să aibă loc procedura de privatizare a combinatului. Managerul Constantin Roibu

Constatin Roibu s-a aflat la conducerea Oltchim timp de 20 de ani. În cea de-a doua jumătate a mandatului de douăzeci de ani, ca director-preşedinte al celui mai mare combinat chimic din ţară, Constantin Roibu l-a restructurat, prin externalizarea unor secţii considerate neprofitabile. Acestea au fost transformate în societăţi comerciale, acţiunile au fost împărţite între salariaţi şi Oltchim, în multe dintre aceste societăţi rezervându-şi un loc în consiliul de administraţie chiar Constantin Roibu, preşedintele şi directorul general al Oltchim. Fostele secţii nerentabile au devenit repede profitabile, dar au făcut-o şi pe spinarea Oltchim, care le-a rămas principalul partener comercial.

Pe unele dintre ele, presa locală le-a numit "căpuşe", subiectul ajungând şi în atenţia DNA, după ce unul dintre acţionarii minoritari i-a făcut lui Constantin Roibu plângere penală, solicitând DNA să cerceteze, printre altele, aspectele de mai sus.

În toţi cei 20 de ani cât a fost condus de Constantin Roibu, Oltchim a fost susţinut cu bani de la bugetul de stat. În ciuda acestuia fapt, combinatul găsea bani pentru finanţarea echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea.

În ultimii ani, starea Oltchim a devenit tot mai precară. Manager "abil", Roibu a reuşit însă să obţină certificate de forţă majoră pentru combinat şi a refuzat să plătească, în baza lor, energia electrică şi materiile prime consumate de Oltchim.În aceste condiţii, privatizarea combinatului a fost una din principalele cerinţe adresate de Fondul Monetar Internaţional Guvernului.

Pe data de 14 septembrie va avea loc licitaţia pentru privatizarea Oltchim. Pe data de 18 septembrie va fi anunţat câştigătorul. Potrivit lui Remus Vulpescu, directorul OPSPI, trei companii au depus oferte. Una dintre acestea este principalul acţionar minoritar, PCC.

Ne puteți urmări și pe Google News