Misterul de la Tulcea, dezlegat. Violatoarea e o boarfă şi violatul, un borfaş! | VIDEO

Misterul de la Tulcea, dezlegat. Violatoarea e o boarfă şi violatul, un borfaş! | VIDEO

În loc de Nicolae Stan, pe "taximetristul violat" îl cheamă, de fapt, Mocanu. Pasionala brunetă care i-a pus cuţitul la gât pentru o partidă de sex e o prostituată fără frontiere!

Povestea taximetristului care ar fi fost violat de o prostituată din Tulcea a făcut înconjurul globului. O televiziune a făcut chiar şi o reconstituire a momentului, în care protagonist a fost chiar Nicolae Stan, cel care o acuză pe Luminiţa Perijoc, suspecta din cazul ineditului "viol". Pe rând, au început să apară amănunte interesante din biografia celor doi. S-a aflat că "Violatoarea din Tulcea" s-a prostituat în Elveţia şi Spania, debutul făcându-şi-l la un fost bar de striptease din Tulcea, unde obişnuia, când se îmbăta, să ia la bătaie clienţii. În cel puţin două rânduri, Luminiţa Perijoc s-a etalat în pielea goală în faţa poliţiştilor. Prima oară acum şase ani, când casa maică-si din satul Cataloi, comuna Frecăţei, a fost percheziţionată , iar a doua oară chiar în seara presupusului viol, când la uşa sa au venit poliţiştii chemaţi prin 112 de taximetrist. Despre Nicolae Stan s-a aflat că nici el nu e străin de fenomenul prostituţiei, fiind cunoscut pentru palsamentul de "fetiţe". Un secret pe care nimeni nu l-a dezvăluit până acum schimbă, oarecum, datele problemei. "Violatul" şi-a schimbat numele! Pe taximetrist îl cheamă, în certificatul de naştere, Nicolae Mocanu! Schimbarea identităţii s-a petrecut în urmă cu câţiva ani, prin căsătoria cu actuala sa soţie, căreia i-a preluat numele. Scopul, confirmat de surse din Parchetul Tulcea, a fost cel de a-şi şterge urmele, întrucât bărbatul de etnie romă are o condamnare în Franţa, unde s-a ocupat cu potlogăriile conaţionalilor noştri, atât de mediatizate în presa din Hexagon. A fost sau n-a fost? Cu două excepţii, niciunul dintre cei intervievaţi în ancheta noastră din Tulcea nu crede în varianta violului. Primul ar fi Cristian Iftinchi, procurorul de caz, şi a doua persoană, surprinzător, "doamna Claudia", soţia "victimei"! "Să facem o diferenţă... Înainte, se stabilea că a fost viol dacă se demonstra că se întreţinuseră <<raporturi sexuale>> fără consimţământul partenerului. Acum e vorba de «acte sexuale»!", ne-a explicat procurorul Iftinchi. Cu alte cuvinte, "actul sexual" poate însemna şi obligarea unei alte persoane să te masturbeze. E vorba de a obţine o satisfacţie sexuală prin obligare. "Cred în varianta violului, dar nu înainte de a vedea rezultatele probelor toxicologice", ne-a mai spus Cristian Iftinchi. Dar aceste probe n-au fost prelevate niciodată, ne-au spus surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde Luminiţa Perijoc a fost internată la psihiatrie, până vineri seara, iar Nicolae Stan, fost Mocanu, a rămas internat o noapte, pentru rana pe care o avea la cap. Un alt lucru care dă de gândit a fost tergiversarea externării "Violatoarei din Tulcea". Aceleaşi surse medicale neau declarat că actele de externare au fost completate încă de joi dimineaţa, dar suspecta a rămas în secţia de psihiatrie până vineri, la opt seara, când a fost luată de unul dintre fraţii săi şi când nu mai era niciun ziarist la poarta spitalului. Cine avea interesul să o protejeze de presă pe Luminiţa Perijoc? Şi, de ce nu s-a scos o vorbă despre trecutul mai mult decât dubios al "victimei", deşi atât la Poliţie cât şi la Parchet era cunoscut ca un cal breaz? "Cred în varianta violului, dar nu înainte de a vedea rezultatele probelor toxicologice" CRISTIAN IFTINCHI, procuror Cine pe cine protejează? Cine l-a bătut şi tăiat, de fapt, pe Nicolae Stan? Luminiţa Perijoc are o dambla - când se îmbată îşi dă jos chiloţii! Toate aceste realităţi şi întrebări pot construi alt scenariu decât cel servit presei avide de senzaţional. Faptul că cei doi se cunoşteau e limpede. O femeie tânără, cuminte şi frumoasă nu invită noaptea, la ea acasă, un taximetrist necunoscut! Darămite să mai şi bea cu el! Domnişoara ar avea un tarif undeva între o sută de dolari şi o sută de euro ora, spun sursele noastre. Poate că s-a negociat o sumă, s-a trecut la fapte şi nu s-a "marcat banu'", după finalizare. A început o ceartă, urmată de o bătaie. O fată de 50 de kilograme poate obliga un bărbat vânjos, cu cuţitul la gât, să-i facă sex oral? Că de normal, greu poate fi vorba! "Fugi, dom'le, de aici! Cum să crezi o bazaconie de asta!? Totul pleacă din cap... Cum să crezi că un bărbat poate fi violat de o femeie!?", îl pufneşte râsul pe doctorul Mihai Tatu, şeful Secţiei Psihiatrie, unde a fost internată "violatoarea". "Un singur caz de acest gen mi-e cunoscut, în toată cariera mea. Când eram student, la Iaşi, cinci fete au încercat să-l oblige pe un băiat să facă sex cu ele. N-au reuşit şi l-au aruncat de la etajul şase!", povesteşte psihiatrul. Dar Luminiţa e sănătoasă la cap? Are discernământ? "Categoric, da! N-are ea multe în cap, cam fluieră vântul pe acolo, dar da! E sănătoasă", confirmă medicul. O ipoteză de care nimeni nu vorbeşte ar fi ca femeia să fi cerut protecţia unei alte persoane sau a mai multora care ar fi venit, l-ar fi cotonogit pe taximetrist, şi ar fi plecat înainte de sosirea poliţiştilor. Scandal în "păsărica" goală Luminiţa Perijoc se mutase de câteva săptămâni în blocul de lux de pe strada Babadag, în care chiria pentru un apartament cu două camere sare de 250 de euro. Nimeni nu a zărit-o până în acea seară. Marin Deceanu, un vecin de la scara de alături, taximetrist şi el, spune că a văzut-o doar la TV. Pe el, îl ştie: "E taximetrist de vreo doi ani. Lucrează noaptea şi stă la Niculiţel. Noaptea întreabă toţi de piţipoance... Io nu ştiu d-astea! Le ştiu ăştia mai bruneţei!". Ionela, o vecină de scară, ne-a relatat că în acea seară, până la venirea poliţiştilor, a fost chef mare, ore bune, la Luminiţa acasă: "Noi stăm deasupra. Ea stă la etajul unu. A făcut chindie şi chiuia cu muzica la maxim. A fost scandal… Pe la 12, unu' noaptea, se auzeau bubuituri! Nu puteai sta în casă. Nu bănuiam de ce era vorba! Dacă nu veneau poliţiştii, îi chemam eu! L-am auzit pe un poliţist cum dădea prin staţie că a înghiţit pastile cu alcool! M-a mirat că nimeni n-a vorbit despre asta! Au scos-o afară cu cătuşele la spate. Ţipa. Făcea în fel şi chip!". O altă vecină ne-a povestit că a auzit-o jignindu-i pe poliţişti: "Ce, bă, aţi venit să mi-o trageţi şi voi!?". Iar pe asistenta de pe ambulanţă a făcut-o curvă. Acest lucru ne-a fost confirmat chiar de Cătălin Razem, agentul de poliţie care a încătuşat-o, după ce împreună cu colegul său au reuşit să o bage întrun capot pe femeia ce le deschisese uşa extrem de agitată şi în pielea goală. Nicolae Stan era încuiat în bucătărie, plin de sânge. Asta nu l-a împiedicat, o zi mai târziu, să devină vedetă de televiziune. Doctorul Tatu comentează: "Nu vă uitaţi la el? Are atâtea versiuni, câte declaraţii dă!". "Dacă io ieşeam noaptea şi-mi punea unu' cuţitu' la gât, ce făceam? Stăteam!" CLAUDIA STAN, soţia taximetristului "violat" Claudia, nevasta taximetristului "violat" cu sălbăticie de o prostituată din Tulcea, îşi compătimeşte, sincer, soţul Acasă la "violatul" din Niculiţel Între două interviuri, Nicolae Stan, ex-Mocanu, stă acasă, la Niculiţel. Cu noi n-a vrut să stea de vorbă după ce i-am transmis că ştim că şi-a schimbat numele şi mai ştim şi de ce. Două babe, vecinele taximetristului, nu cred nici moarte în varianta violului: "Haide dom'le, că suntem femei bătrâne...". Ghiţă Gheorghe, un moş chior de ochiul stâng şi "parfumat" binişor, le aprobă cu un sughiţ. De pe un gard, două fătuci comentează şi ele "violul": "Şi nu i-o fi fost bine lui… Poate n-o fi mulţumit-o!". "Doamna" Claudia, nevastă-sa, tocmai spăla rufe cînd am intrat în bătătura colbuită din bordeiul ţigănesc în care stă cu bărbatul proaspăt "violat". Uşa de la intrarea în casă e scoasă din balamale, sprijinită pe zidul din chirpici. Un căţel plictisit e agasat de un puradel, de doi ani şi ceva, gol puşcă. Când ne vede piciul o zbugheşte şi se ascunde în fusta creaţa a doamnei. Femeia e sătulă de reporteri: "Mai lăsaţi-mă în pace! Nicu nu-i acasă. Nu mai dau interviuri!", se înfoaie piranda. Se jură ţigăneşte că îl crede pe bărbată-său! "N-a fost cu voia sa! Ea, dacă era frumoasă, de ce nu s-a dus la altu'? Iaca, se mai întâmplă şi aşa ceva... Dacă io ieşeam noaptea şi-mi punea unu' cuţitu' la gât, ce făceam? Stăteam!". CITIŢI ŞI:

  • Dezvăluirile poliţistului care i-a pus cătuşele violatoarei din Tulcea
  • Violatoarea din Tulcea, goală în faţa poliţiştilor
  • Mama violatoarei: "Dacă voia un bărbat, îl avea!"
  • Violatoarea de taximetrişti cheamă întăriri: "Să vină Miguel din Spania!"
  • "Violatoarea" de taximetrişti, Luminiţa Perijoc, "a lucrat" ca prostituată pentru Cămătari
  • Violatoarea din Tulcea, vedetă în "The Sun", pe Facebook şi personaj de bancuri