DE NERATAT: Cearta ca la uşa cortului dintre senatorul Ghişe şi "deviaţionista" Corina Drăgotescu. La televiziuni, a înnebunit lupul! | VIDEO
- Gabriel Gachi
- 31 august 2012, 16:48
Intoleranţa a atins pragul critic în dezbaterile TV. Orice părere doar un pic divergentă curentuui general devine suspectă de "băsism" şi este tăiată brutal cu înjurătura supremă: "Pedelistule!". Cum pedeliştii sunt tot mai puţini în emisiuni, activiştii USL ajung să se bată între ei.
Momente hilare şi tot mai multe descărcări isterice la talk-show-urile politice de pe Antena 3 şi RTV, acolo unde politicieni USL şi analişti apropiaţi aceste alianţe au ajuns, paradoxal, să-şi scoată ochii, deşi, ideologic, susţin aceeaşi tabără.
S-a întâmplat în urmă cu două seri, la Sinteza zilei (Antena 3), când Cornel Nistorescu şi Mugur Ciuvică şi-au aruncat nişte cuvinte tăioase ca nişte cuţite, şi s-a întâmplat din nou aseară, pe RTV, la emisiunea moderată de Cătălin Striblea (Ultima oră). Corina Dragotescu, invitată permanentă la acest talk-show, şi sneatorul PNL Ioan Ghişe, au afirmat la unison că au votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dar s-au contrat violent, ajungând la faza în care îşi trântesc marile adevăruri în faţă, fără să mai ţină cont de aparenţe.
Scandalul a demarat chiar din momentul prezentărilor de început, când Corina Dragotescu a luat o pasă de la Cătălin Striblea şi a încercat să fie condescendentă cu Ioan Ghişe, înţepându-l uşor: "E adevărat că protestaţi în faţă la Cotroceni ca să vă faceţi notorietate pentru că nu mai aveţi loc eligibil în colegiul dv.?". Senatorul, un tip extrem de chiţibuşar, obsedat de detalii, n-a înţeles gluma, schimbându-se brusc la faţă şi replicând violent: "Cine v-a spus asta? Minţiţi!".
Din acel moment, timp de 6-7 minute, au vorbit numai unul peste altul, ridicând tonul tot mai sus şi ajungând să se ţipe unul la altul ca "în mahala", cum se spune. Ca într-un teatru absurd, Ghişe a i-a aruncat Cristinei Drăgotescu înjurătura supremă cu care poate fi redus la tăcere un om în România: "Eşti pedelistă!". Jurnalista îşi făcea cruce şi ţipa că a votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu dar că "USL m-a minţit, nu mai am deloc încredere".
Ioan Ghişe a venit în emisiune cu un tricou tras peste cămaşă, pe care scria "Poporul este suveran", dar a negat că nu mai are loc în viitorul Parlament: "De un an s-a decis că actualii parlamentari vor fi confirmaţi în colegiile lor", susţinea el vehement. Drăgotescu i-a spus însă că sursa ei era chiar un penelist, apoi a cedat, preferând sarcasmul: "Da, un pedelist mi-a spus. E bine? Chiar Traian Băsescu mi-a spus!".
În final, Ghişe a preluat iniţiativa şi a ţinut un discurs aiuritor despre infracţiunile comise chiar în acest moment de Traian Băsescu, vinovat de uzurpare de funcţii prin faptul că merge cu paza SPP la serviciu, la Cotroceni, şi că nu e nici în acest moment preşedinte al României: "Prin invalidarea referendumului revenim la situaţia dinainte, când Parlamentul l-a suspendat, o să vedeţi mâine la conferinţa mea de presă...", perora Ioan Ghişe dar deja nimeni nu-l mai asculta.
Tensiunile din platou se acumulaseră ca o pungă de gaze gata să explodeze la cea mai mică scânteie, iar moderatorul Cătălin Striblea era copleşit, rămânând fără reacţie. Păruiala dintre Ghişe şi Drăgotescu a devenit contagioasă, ceilalţi invitaţi continuând alte meciuri personale: politologul Daniel Barbu i-a reproşat lui Tudor Octavian că nu e destul de deranjat de criticile caustice lansate de filozoful Andrei Pleşu (pe care în paranteză l-a acuzat că nu are operă), Mugur Ciuvică s-a enervat şi el şi i-a spus lui Barbu că a făcut-o proastă pe Merkel... Toţi erau ca nişte arcuri tensionate, gata să-şi sară în gât unul altuia, toţi reveneau cu rectificări şi justificări care nu făceau decât să pună şi mai mult gaz pe foc, până când Tudor Octavian a pus capăt bălăcărelii generale, fixându-l pe Daniel Barbu cu o privire sfredelitoare: "Cum poţi să afirmi aşa ceva? Dumneata eşti om serios?".
În acel moment toţi au avut sentimentul penibilităţii ca şi cum s-ar fi privit în oglindă şi s-au oprit brusc. Ioan Ghişe a continuat însă să privească fix în cameră şi să repete pe toată durata emisiunii: "Traian Băsescu a intrat abuziv în Cotroceni. E un uzurpator de funcţie. O să vedeţi!".
Pentru telespectatori, senzaţia creată a fost extrem de dezagreabilă. Aveai impresia că ai nimerit din greşeală într-un salon de psihiatrie şi că cei dinăuntru şi-au întrerupt certurile pentru că tu, telespectatorul, îi priveşti pe geam. Cu două seri înainte, Nistorescu şi Ciuvică, doi militanţi USL foarte nervoşi, s-au acuzat reciproc că "vorbesc prostii". "Să-ţi ceri scuze pentru ce ai spus ieri!", i-a spus Cornel Nistorescu, iar Mugur Ciuvică i-a răspuns agresiv: "Să-ţi ceri dumneata scuze pentru prostiile pe care le zici!". Tot ieri, la RTV, Papahagi, Pieleanu şi Vlad Nistor s-au jignit contondent, dezbrăcându-se de hainele de intelectuali proveniţi din mediul universitar, ultimul părăsind chiar şi platoul. În acelaşi registru, Mircea Badea, Victor Ciutacu şi Mihai Gâdea umplu ecranele seară de seară cu injurii, împingând în fiecare zi limitele radicalismului la noi niveluri, fiecare invectivă folosită cu o seară înainte trebuind depăşită în ziua următoare cu o formulă şi mai puternică, pentru a avea un impact mai mare.
Tensiunile tot mai mari din dezbaterile politice, interminabile la televiziunile de ştiri, se explică prin acumularea unei frustrări care scapă de sub control. E punctul de la care apare intoleranţa, următorul nivel fiind necesitatea anihilării fizice a adversarilor. Frustrările sunt şi un indicator al culturii politice, activiştii USL ajungând să se certe între ei, în lipsa celor de la PDL, neavând astfel cu cine să polemizeze.
De două săptămâni, Traian Băsescu n-a avut nicio ieşire publică, iar marea majoritate a liderilor PDL sunt de-o lună în concediu. Cel pe care l-au acuzat 8 ani că a înveninat scena politică şi societatea românească n-a mai scos un sunet de săptămâni întregi, în schimb dezbaterea politică este de o violenţă fără precedent.