TAXIMETRISTUL VIOLAT împarte psihologii în două tabere. S-a excitat de FRICĂ sau a JUCAT UN ROL?

TAXIMETRISTUL VIOLAT împarte psihologii în două tabere. S-a excitat de FRICĂ sau a JUCAT UN ROL?

Bărbatul care susţine că a fost abuzat sexual de una dintre clientele sale este o ciudăţenie chiar şi pentru specialişti. Unii psihologi cred că taximetristul spune adevărul şi că instinctul de supravieţuire l-a făcut să aibă erecţie, în timp ce alţii spun că povestea conţine toate elementele unui joc sexual eşuat.

"Nu e nimic anormal. Şi bărbaţii pot fi violaţi, cu atât mai mult în anumite conjuncturi care includ alcool sau droguri. În cazul acesta, vorbim de ameninţarea unei arme albe, o spaimă suficient de mare care să-l fi făcut să cedeze presiunilor atacatoarei sale", e versiunea psihologului Andreea Dumitrescu. S-a băgat singur în gura lupului E imposibil ca un bărbat să se excite la comandă, atrage atenţia specialistul Karen Rosner. Potrivit acesteia, doar femeile sunt capabile să simtă plăcere la un moment dat în timpul actului sexual forţat, nu însă şi bărbaţii, care se inhibă automat în asemenea situaţii-limită. "Ori e patologie şi domnul are un comportament sexual deviant dacă îl excită să fie bătut şi ameninţat, ori a intrat de la început într-un rol", încearcă să găsescă o explicaţie psihologul. Un taximetrist care intră în apartamentul unei femei singure, ca să-i aducă vin şi ţigări e imposibil să nu dea de bănuit, crede Karen Rosner, iar explicaţia poate fi faptul că ambii ştiau dinainte ce avea să urmeze. "Probabil că au încercat un joc erotic şi, undeva, nu s-au mai înţeles", conchide specialistul. CITIŢI ŞI:

  • ŞOCANT! Un taximetrist din Tulcea a fost abuzat de o clientă. VEZI cum arată violatoarea!

Ne puteți urmări și pe Google News