Milionarul Nikolaus Mann şi avocatul acestuia, judecaţi pentru o şpagă de 100.000 de euro

Milionarul Nikolaus Mann şi avocatul acestuia, judecaţi pentru o şpagă de 100.000 de euro

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului judecător de la instanţa supremă, Traian Gherasim. El este acuzat de trafic de influenţă şi înşelăciune. În acelaşi caz este judecat şi controversatul milionar Nikolaus Mann.

Potrivit DNA, pe 4 aprilie 2012, avocatul Gherasim a cerut de la Nikolaus Mann, prin intermediar, 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalului Braşov, pentru a-i determina pe aceştia să adopte soluţii favorabile lui Mann în două dosare civile. Pe 12 aprilie, fiul fostului judecător a primit, prin acelaşi intermediar, 50.000 de euro, reprezentând o parte din banii ceruţi. Promisiune deşartă De asemenea, în cursul lunii februarie 2011, Gherasim Andrei, în calitate de avocat ales al unui denunţător cercetat într-un dosar al DNA, l-a indus în eroare pe acesta cu privire la faptul că, în cauza respectivă, procurorii vor da o soluţie de netrimitere în judecată în termen de 2 luni de la încheierea contractului de asistenţă juridică, contract în valoare de 40.000 de euro. Pe 12 aprilie 2012, procurorii i-au reţinut pe cei doi şi Curtea de Apel Bucureşti a luat faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News