DNA anchetează fraudele electorale din Vrancea. În judeţul condus de Marian Oprişan s-au înregistrat prezenţe la vot de peste 200%
- Ionel Stoica
- 15 august 2012, 12:44
Trei procurori de la Serviciul Teritorial Galaţi al DNA, însoţiţi de nouă poliţişti din cadrul IPJ Galaţi au demarat, miercuri, verificări în comuna Suraia din judeţul Vrancea, privind votul la referendumul din 29 iulie. În judeţul Vrancea, în comuna Lepşa s-a ajuns la o prezenţă record la vot, de 250%.
Procurorii nu au dat declaraţii mass-media, rezumându-se să spună că derulează o anchetă coordonată de DNA şi că toate informaţiile au fost comunicate public de către DNA ,anunţă Agerpres. Procurorii au împărţit comuna în trei, câte secţii de votare sunt în comună, şi au început să ia declaraţii de la oameni legate de participarea la vot. Vasile Grosu, primarul comunei Suraia, susţine că a fost chemat de procurorii DNA de la slujba religioasă de la biserică. "Am fost chemat să le arat unde stau cetăţenii ca să le ia declaraţii. Este un abuz al procurorilor lui Băsescu. Oamenii sunt speriaţi şi spun că nu vor mai merg la vot', a declarat primarul social-democrat Vasile Grosu, fost membru PDL. Oprişan, cunoştinţă veche a procurorilor DNA Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, acuzat de DNA de fapte de corupţie şi trimis în judecată din 2006, consideră că ancheta procurorilor din acest dosar are ca ţintă USL şi liderii cei mai importanţi ai USL. "Nu cred în acest demers politic al DNA. Astăzi este sărbătoare în România şi instituţiile publice nu muncesc, deci nici DNA. Aş fi apreciat acest demers al DNA foarte mult dacă procurorii ar fi avut aceeaşi reacţie şi la alegerile prezidenţiale din 2009 când au fost suspiciuni majore de fraude. Dincolo de faptul că oamenii sunt speriaţi, ţintele sunt liderii USL", susţine Marian Oprişan. Acesta le recomandă primarilor care vor primi NUP de la DNA să formuleze plângeri pentru denunţ calomnios împotriva celor care au formulat plângerile penale. Suraia, localitatea unde s-a folosit urna mobilă În comuna Suraia sunt aproximativ 5.200 de cetăţeni pe listele permanente de alegători. Pe listele suplimentare au votat în data de 29 iulie un număr de aproximativ 200 de persoane în toate cele trei secţii de votare din comună. Prezenţa la vot la referendum a fost în comuna Suraia de aproximativ 64%. În judeţul Vrancea au existat un număr de 22 de incidente electorale reclamate de PDL în ziua votului la referendum. "Am făcut plângeri penale la preşedinţii secţiilor de votare din Panciu, Moviliţa, Suraia pentru că ne-au dat afară membrii din secţiile de votare. Avem cereri de urnă mobilă în foarte multe comune. Îi avertizăm pe preşedinţii secţiilor de votare că îşi riscă libertatea", afirma, în ziua votului, deputatul Alin Trăşculescu, liderul PDL Vrancea. CITIŢI ŞI:
- VOT MULTIPLU LA IAŞI. Şase persoane au votat de 25 de ori
- EXCLUSIV. Datele oficiale ale parchetului arată dimensiunea fraudei electorale. Judeţele unde s-a furat la urne!