Angela Merkel merge la Chişinău

Angela Merkel merge la Chişinău

Cancelarul german Angela Merkel va efectua o vizită la Chişinău la 22 august, a anunţat, azi, premierul moldovean Vlad Filat. Aceasta va fi prima vizită a unui şef al guvernului de la Berlin în Republica Moldova.

Premierul Vlad Filat anunţa, încă la sfârşitul lunii iunie, că Angela Merkel va efectua o vizită la Chişinău până la sfârşitul acestei veri, fără a preciza la acea vreme o dată exactă. Anunţând data vizitei la şedinţa de azi a guvernului, Vlad Filat a menţionat că până vineri urmează să fie stabilite toate detaliile acesteia, relatează corespondentul Agerpres. Filat şi Merkel au avut două întrevederi oficiale în ultimii doi ani, timp în care Germania şi-a activizat rolul în privinţa reglementării transnistrene. În acest context, unii analişti de la Chişinău susţin că Germania ar sprijini ideea federalizării Republicii Moldova, poziţie similară cu cea a Moscovei.

Ne puteți urmări și pe Google News