Scrimerii antrenaţi de Mihai Covaliu s-au calificat spectaculos în ultimul act pe echipe la sabie, dar au cedat fără replică în finala cu Coreea de Sud, scor 26-45.
Dezamăgirile produse în serie de fetele de la scrimă au fost şterse, pe parcursul zilei de ieri, de componenţii echipei de sabie a României, formată din Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir şi Alexandru Şiriţeanu ("rezervă"). România a luat medaliat de argint. În complexul sportiv "Ex-CeL" din Londra, tricolorii au luptat eroic cu sabia în mână, menţinând vie atenţia lumii asupra noastră în ceea ce priveşte această disciplină cu origini nobile.
Finala cu Coreea de Sud a fost însă una de coşmar pentru tricolori, care au pierdut la 19 tuşe diferenţă! Doar unul dintre cele nouă dueluri din ultimul act a fost traşnat de un român: Tiberiu Dolniceanu în fa.a lui W. Won (6-5). Tiberiu Dolniceanu, cel mai tânăr component al echipei României, 24 de ani, a suferit o accidentare în semifinală, dar a fost cel mai bun în finală! Florin Zalomir a reuşit un egal cu B. Gu, scor 5-5. În rest, înfrângeri pe linie pentru elevii lui Mihai Covaliu.
Thriller cu Rusia
Cea mai mare dezamăgire în ultimul act a fost Rareş Dumitrescu, cel mai bine cotat român - locul 5 în lume -, care a pierdut toate duelurile. Înfrângerea categorică din finală a fost o surpriză, pentru că românii care îi snopiseră în ultimele întâlniri directe pe sud-coreeni. Asiaticii au efectuat o parte pentru Olimpiadă în România, la Izvorani, şi se pare că au învăţat acolo cum să ne bată.
Medalia de argint cucerită de elevii lui Mihai Covaliu este cea mai mare performanţă românească pe echipe la această disciplină. Până ieri, România avea doar două medalii olimpice de bronz în întrecerile peechipe, câştigate la ediţiile de la Montreal (1976) şi Los Angeles (1984). Chiar dacă finala a avut un epilog ruşinos, românii merită toate aprecierile pentru drumul parcurs până în finală.
"Nu fiţi supăraţi. Pe echipe va fi altceva. Facem treabă bună!", i-a pus în gardă Rareş Dumitrescu, acum câteva zile, pe jurnaliştii români acreditaţi la Londra. Iar băieţii lui Mihai Covaliu s-au ţinut de cuvânt, eliminând relativ facil China în sferturile de finală, scor 45-30. Semifinala cu Rusia a fost dramatică şi s-a încheiat cu o victorie strânsă: 45-43.
La lupta cu Rusia, care a fost palpitantă, România a trebuit să doboare şi arbitrajul, care ne-a "înghiţit" un avantaj lejer (37-31) şi a ezitat până în ultima clipă să ne acorde ultima tuşă. România a strâns şapte medalii la JO. Obiectivul trasat de Comitetului Olimpic şi Sportiv Român înaintea sosirii la Londra era de 10-12 medalii. "Eşecul de la canotaj ne aruncă înapoi cu două medalii. Estimările erau că măcar una vom obţine sigur la canotaj. Acum, obiectivul este 8-10 medalii. Oricum, o medalie de aur mi se pare foarte mult pentru România", susţinea, ieri la amiază, Octavian Morariu, preşedintele COSR.
7 medalii a câştigat până acum România la Jocurile Olimpice
Medalia de argint obţinută de sabreri aseară este a 299-a cucerită de România în istoria participărilor la Jocurile Olimpice