Tortură pentru medalii. Cum îşi chinuie China copiii pentru gloria olimpică

Tortură pentru medalii. Cum îşi chinuie China copiii pentru gloria olimpică

China conduce detaşat în topul pe medalii de Jocurile Olimpice de la Londra. Succesul asiaticilor a atras suspiciuni de dopaj, în proba de nataţie, dar şi atenţia publicului asupra metodelor spartane de antrenament la care sunt supuşii copiii în timpul pregătirilor.

China este la doar a noua prezenţă la Jocurile Olimpice, boicotând competiţia între 1952 şi 1984 deoarece Taiwanul concura sub numele de Republica Chineză. După ce la Helskinki 1952, chinezii au lăsat să participe un singur sportiv, care s-a clasat pe locul 28 în proba de 100 de metri spate la nataţie, Republica Populară şi-a făcut cu adevărat debutul la Los Angeles, în 1984.

Li Ning, omul care a aprins torţa olimpică la Beijing, în 2008, a scris istorie în California, cucerind şase medalii, dintre care trei de aur şi primind supranumele de "Prinţul Gimnasticii" în China. Milioane de copiii au fost inspiraţi de evoluţiile acestuia (AICI puteţi vedea incredibilul exerciţiu de la sol al lui Li Ning), iar acest lucru s-a văzut în clasamentele pe medalii, gimnastica fiind disciplina care le-a adus până acum chinezilor cele mai multe medalii: 56.

La Londra, echipa masculină a câştigat aurul, în timp ce fetele din China s-au clasat pe locul patru, în urma României. Şi asta după sacrificii uriaşe făcute de gimnaste, în săli precum cea din Nanning, vizitată de curând de jurnaliştii britanici de la Daily Mail.

Aici, viitorii sportivi de elită ajung la o vârstă foarte fragedă, maximum cinci ani, însă tacticile de antrenament sunt extrem de dure. Pe peretele sălii de gimnastică stă scris, cu majuscule, un singur cuvânt: AUR. De asemenea, antrenorii îşi pun în aplicare cele mai severe metode de antrenament, transmitându-le micuţilor că scopul lor în viaţă este să ajungă mereu primii pe podium.

Nataţia chineză este în mare ascensiune. Chinezii sunt cei mai buni din lume la sărituri în apă, însă atentează şi la supremaţia în probele de bazin.

Ye Shiwen, sportiva chineză în vârstă de 16 ani, care a zdrobit recordul mondial la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de 400 de metri mixt, a respins acuzaţiile de dopaj venite din partea unui important antrenor american. Ye a parcurs cei 400 de metri în bazin cu un timp pe care nu îl mai atinsese vreodată şi, pe ultimii 50 de metri, a fost mai rapidă decât câştigătorul probei similare dedicate băieţilor.

Celelalte discipline preferate ale chinezilor sunt halterele, tirul, badmintonul şi, bineînţeles, tensiul de masă - disciplină pe care o domină cu autoritate.

La Londra, China a cucerit deja 30 de medalii (17 de aur), aproape o treime din întreaga "recoltă" din urmă cu patru ani, de la Beijing, unde ţara gazdă a câştigat detaşat lupta pe medalii. Locul doi în clasament este ocupat de Statele Unite, care au obţinut 29 de medalii, însă doar 12 de aur.

163 de titluri au cucerit chinezii în cele trei decenii de participări la Jocurile Olimpice. În total, China are 385 de medalii, fiind pe locul şapte, în topul all-time.

Ne puteți urmări și pe Google News