Primul şoc de la Jocurile Olimpice. Spania, învinsă la fotbal de Japonia

Primul şoc de la Jocurile Olimpice. Spania, învinsă la fotbal de Japonia

Principala favorită la cucerirea titlului olimpic de la Londra 2012, selecţionata Spaniei, a debutat cu stângul la turneul final, cedând cu 0-1 în faţa Japoniei.

Niponii au marcat în minutul 34, prin Yuki Otsu, omul grupării germane Borussia Mönchengladbach. Japonia conduce în Grupa D, cu trei puncte. Poziţia secundă este împărţită de Maroc şi Honduras, care au remizat, scor 2-2.

Spania a aliniat trei câştigători ai Euro-2012 (Jordi Alba, Juan Mata şi Javier Martinez). Japonia nu are decât doi jucători de peste 23 de ani, în loc de trei autorizaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News