PEPE: "Nu am mai iubit-o pe Oana de când m-a minţit"
- Radu C. Munteanu
- 26 iulie 2012, 23:30
Pepe a dezvăluit culisele divorţului de Zăvo
Divorţul lui Pepe de Oana Zăvoranu a fost, cu siguranţă, cea mai mediatizată despărţire din showbiz- ul autohton. Evident, ca să ajungă în top, nu au lipsit circul, acuzaţii reciproce de furt, distrugerea unei locuinţe, scandaluri sexuale şi vrăjitoare. L-a înşelat cu Tudy Deşi Oana susţinea că despărţirea de Pepe a intervenit cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe Tudy, artistul o contrazice. "Între noi, la acea vreme, lucrurile se desfăşurau normal. O iubeam pe atunci, ne răsfăţam reciproc. La un moment dat însă, am primit nişte semnale şi, deşi era destul de clar că are pe cineva, eu nu am putut să cred, nu vroiam să cred aşa ceva. E adevărat, ea devenise mai nervoasă şi din cauza insuccesului ei în plan profesional şi din cauza certurilor cu mama ei", spune Pepe, pentru EVZ. Apoi, povesteşte cântăreţul, a venit dovada că este înşelat după ce un amic de-al lui i-a atras atenţia că Oana se afla într-un alt loc decât cel în care spunea că este. "M-a sunat un prieten de la un restaurant să-mi spună că mi-a văzut maşina parcată în faţa localului său şi să mă certe că nu trec şi pe la el. Eu eram la o spălătorie cu maşina Oanei. Am sunat-o şi am întrebat-o ce face. Mi-a spus că e în Dorobanţi, ceea ce era o minciună. Am lăsato în pace şi m-am dus să văd unde e de fapt. Lucrurile s-au repetat câteva zile la rând şi eu am început să-mi dau seama că ceva nu este în regulă. De fapt, era deja cu Tudy, iar după Revelionul de anul trecut am aflat că împărţeau patul de ceva vreme", ne-a mai spus Pepe. Încet, încet, Pepe a început să pună lucrurile cap la cap şi, după ce a apelat la nişte amici care să vadă ce face Oana în timpul în care nu era el acasă, a avut confirmarea că a fost înşelat. De altfel, susţine el, acesta a fost şi motivul pentru care nu a suferit prea mult după fosta lui soţie. "Nu am mai iubit- o pe Oana de când m-a minţit. Dragostea noastră s-a stins treptat. La momentul despărţirii noastre, totul era deja stins ca sentimente între noi. E şi normal, nu am prins-o în pat cu altul ca să am un şoc, am primit informaţiile treptat şi aşa m-am obişnuit cu ideea. Nu am plâns deloc după ea, eram deja vindecat. Mai mult, după ce am plecat din casă a început sămi fie tot mai bine, iar acum, cu Raluca sunt fericit. Iar ea are probleme cu vrăjitoarele...", mărturiseşte Pepe. Cu toate acestea, artistul a avut mult de suferit din cauza fostei soţii cu care acum are câteva procese. "După ce câştig procesele şi primesc daunele de la Oana voi dona banii. Sunt foarte mulţi copii orfani care au nevoie de ajutor, iar banii aceia le vor mai uşura viaţa grea pe care o au", mai spune Pepe. "La momentul despărţirii noastre totul era deja stins ca sentimente între noi" PEPE, cântăreţ Zăvoranca şi-a anunţat, ieri, logodna cu un ziarist Zăvoranca este, de câteva zile, în culmea fericirii. După mai multe certuri şi scandaluri în mijlocul străzii unde, de altfel, a reuşit să se facă de râs alergând după maşina iubitului ei îmbrăcată în costum de baie, vedeta show-urilor TV s-a logodit cu iubitul său, jurnalistul Răzvan Dumitrescu. Zăvo a ţinut ca fanii săi să afle acest lucru, schimbându-şi statusul contului personal de Facebook din "singură" în "logodită". Postarea Oanei a primit numeroase like-uri, iar una dintre prietenele sale apropiate s-a şi grăbit să-i ureze "Casă de piatră". De asemenea, Zăvoranca a postat pe pagina sa din reţeaua de socializare o poză cu un inel şi fotografia lui Răzvan. Oana Zavoranu (39 de ani) şi Răzvan Dumitrescu (26 de ani) au o relaţie de aproape un an şi locuiesc împreună de câteva luni. După divorţul de Pepe, Oana Zăvoranu a pozat aproape goală în revista "Iepuraşului cu papion" FOTO: PLAYBOY CITIŢI ŞI:
- Oana Zăvoranu: "Mai există cineva despre care nu am vorbit"
- PEPE: "Nu îi voi face o melodie Ralucăi"
- Oana Zăvoranu s-a logodit