Au făcut sex în mijlocul drumului, mai rău ca animalele. Îi priveau copiii lor şi toţi vecinii

Au făcut sex în mijlocul drumului, mai rău ca animalele. Îi priveau copiii lor şi toţi vecinii

Gabriela şi Dan Margina, din Costuleni-Iaşi, s-au îmbătat cu banii din alocaţia copiilor şi n-au mai avut răbdare să ajungă acasă, întinzându-se unul peste altul pe drum. Sătenii au fost şocaţi de imagine, la scenă asistând chiar şi copiii celor doi.

Mai rău ca animalele. Părinţii a opt copii au făcut sex ziua în amiaza mare în mijlocul drumului, în  faţa propriilor copii şi a vecinilor. Cei doi iubăreţi sunt acum în arest preventiv iar copiii vor ajunge într-un  centru de plasament din Iaşi. Mai mult, un vecin îl acuză pe unul dintre copiii cuplului că i-a molestat fiul.    Perversiuni pe uliţa din sat

Grozăvia s-a petrecut în urmă cu câteva zile în localitatea Costuleni din Iaşi. Gabriela şi Dan Margina au mers să ia alocaţia copiilor, s-au îmbătat în cârciuma din sat după care nu au mai reuşit să ajungă în casă. Au început să întreţină relaţii sexuale chiar în mijlocul drumului, în apropierea casei.

Vecinii au rămas muţi de uimire când au văzut ce fac cei doi, mai ales că propriii copii, cu vârste între 2 şi 16 ani, asistau la scenă. Au făcut plângere la Poliţie iar acum cei doi sunt în arest preventiv. "Au fost arestaţi preventiv pentru 20 de zile după ce, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au întreţinut relaţii sexuale pe un drum sătesc, de faţă fiind alţi adulţi dar şi copii. Au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile de perversiuni sexuale, corupţie sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri", a spus Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al IPJ. 

Copii chinuiţi de doi părinţi cu comportament deviant

Cei 8 copii vor ajunge astăzi în centre de plasament din Iaşi pentru că familia nu îi poate susţine. Bunica minorilor a cerut sprijinul Protecţiei Copilului susţinând că nu poate avea grijă de aceştia în lipsa părinţilor. Membrii echipei care s-a deplasat în localitate şi-au pus mâinile în cap când au văzut în ce condiţii trăiesc cei 8 copii. Aceştia, împreună cu părinţii, locuiesc într-o singură cameră de chirpici cu două paturi. O parte dintre ei dormea pe jos şi unii băieţi dormeau vara chiar afară sub cerul liber.

"Condiţiile sunt extrem de precare şi nepotrivite pentru copii. Nici unul dintre copii nu frecventează şcoala şi au şi tulburări de conduită din cauza faptului că au asistat de mai multe ori la comportamentul deviant al părinţilor", a spus  Niculina Karacsony, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Casa ororilor

Între timp au ieşit la iveală şi alte amănunte şocante. Vecinii spun că fraţii mai mari şi-ar fi molestat surorile după ce şi-au văzut de mai multe ori părinţii făcând sex. Există şi o sesizare la Poliţie făcută de unul dintre vecini care susţine că fiul lui de numai 6 ani ar fi fost agresat sexual de unul dintre copiii familiei Margina. Actul sexual nu a putut fi confirmat de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală însă copilul de şase ani urmează a fi consiliat psihologic. 

Familia Margina trăia din alocaţiile copiilor şi din pomana satului. Au avut la un moment dat şi ajutor social însă nu şi-au mai făcut dosarul şi au rămas şi fără acesta. Primarul din comună spune că nu ştia despre grozăviile care se întâmplau acolo. "Este vorba despre o familie de romi iar mediatorul rom care se ocupă de ei nu mi-a spus nimic niciodată. Cred că singură soluţie acum este ca minorii să ajungă într-un centru de plasament pentru a nu există nici o rudă aici care să poată avea grijă de ei", a spus Dumitru Harabagiu primarul din Costuleni.  Minorii vor ajunge astăzi într-un centru de plasament din Iaşi unde vor fi evaluaţi şi vor face şedinţe de terapie.

Ne puteți urmări și pe Google News