Noua lege a Sănătăţii prevede despăgubiri rapide pentru victimele malpraxisului. VEZI şi alte măsuri
- Cristina Lica
- 12 iulie 2012, 19:18
Noua lege a Sănătăţii scurtează timpul în care pacientul în care pacientul poate fi despăgubit în caz de malpraxis şi, de asemenea, obligă companiile de asigurări să gestioneze în mod direct conflictul dintre cadrul medical şi pacient. În prezent, medicul acuzat este cel care care face acest lucru.
Asiguratorii vor fi obligaţi să plătească atât despgubiri materiale, cât şi morale către pacienţi care au de suferit în urma actelor medicale incorecte. "Conform propunerilor noului proiect de lege, asiguratorul va prelua diferendul dintre pacient şi unitatea medicală. De asemenea, tot asiguratorul va fi obligat să acorde sume şi pentru despăgubirile morale, nu numai pentru cele materiale, aşa cum este situaţia în prezent. Am mai stabilit şi o serie de termene clare în care pacientul va fi despăgubit. O altă noutate este aceea că, asigurătorul va avea obligaţia să propună rezolvarea neînţelegerilor mai întâi pe cale amiabilă", a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi Proiectul care se află, în prezent, în dezbatere publică, stabileşte cu exactitate care va fi responsabilitatea fiecărei instituţii în gestionarea cazurilor de malpraxis, fie că este vorba de spital, Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătăţii sau asigurator, reglementare care este confuză în acest moment. Conform datelor furnizate de către Colegiul Medicilor din România, în cei zece ani în care medicii s-a asigurat pentru posibile cazuri de malpraxis, s-au acordat doar cinci despăgubiri.