Baconschi: Ponta a primit mai multe duşuri reci la Bruxelles
- Andreea Udrea, consultant politic
- 12 iulie 2012, 15:16
Fostul ministru de externe, Teodor Baconschi a declarat în faţa sediului de campanie al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu că premierul Victor Ponta a primit la Bruxelles "mai multe duşuri reci" de la oficialii europeni.
"Domnul Victor Ponta a primit mai multe duşuri reci de la vârful Uniunii Europene, ieri a făcut experienţa bănuiesc neplăcută, dar pedagogic utilă de a vedea că şi domnul Schulz şi social-democraţii, socialiştii din Parlamentul European i-au spus că nu-şi poate permite din interiorul Uniunii Europene să dinamiteze statul de drept", a afirmat Baconschi. Fostul ministru de externe a mai precizat că primul-ministru a cedat într-un punct esenţial, respectiv validarea referendumului prin condiţionarea validării acestuia de prezenţa la vot. "Domnul Ponta a cedat pe un punct esenţial, şi anume acela ca referendumul să fie organizat în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale, vor mai fi probabil tentative de diversiune sau abureală (...), însă trebuie să revenim la respectul instituţiilor şi la ordinea de drept dacă vrem să continuăm jocul democratic în România", a completat Baconschi. Fostul prim-vicepreşedinte al PDL a venit joi la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu, precizând că se va implica în campania electorală.