Patronul de la Şahtior Doneţk a oferit 100.000 de euro Spitalului Universitar. Ce altă donaţie surpriză s-a mai primit
- Cristina Lica
- 15 iunie 2012, 20:28
Astăzi au fost inaugurate la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti secţii noi de oncologie, dializă şi anestezie terapie intensivă, dar şi un bloc alimentar ultramodern, în valoarea de peste un milion de euro. Banii pentru toate aceste dotări provin din taxa pe viciu, dar şi din donaţii: la dezvoltarea ATI au contribuit prin donaţii Rinat Ahmetov şi Mircea Lucescu.
Mai exact, patronul Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov a donat spitalului un ecograf portabil. iar altul mai mic a fost oferit de Mircea Lucescu, a precizat Cătălin Cârstoiu, managerul spitalului.
De asemenea, SUUB are un nou computer tomograf, folosit mai ales pentru oncologie, dar şi pentru pacienţii cu probleme cardiovasculare.
"Este un computer tomograf cu durata mică de expunere, timp redus de examinare şi o doză mică de produs per pacient. Când vorbim de un pacient oncologic, contează foarte mult să îl putem investiga rapid şi să fie cât mai puţin expus razelor X. De asemenea, aparatul este folosit şi în probleme cardiovasculare", a explicat profesorul Gheorghe Iana, şeful secţiei de imagistică. Pentru secţia de anestezie terapie intensivă, "piesele de rezistenţă" sunt două ecografe donate de Rinat Ahmetov şi Mircea Lucescu, ca dar pentru îngrijirea antrenorului. "Lucescu şi-a plătit spitalizarea, dar a făcut şi o donaţie, respectiv un ecograf portabil, în valoare de 10.000 de euro. Este ca un stetoscop al anului 2000, pe care medicul îl ia cu el în sala de operaţie, pe targă, pe şosea, care poate fi adaptat la telemedicină. Este o bijuterie", a spus şefa secţiei ATI, Elena Copaciu, precizând că este primul echipament de acest fel adus în România.
De asemenea, patronul Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a donat un ecograf "vârf de gamă", din categoria ecografelor portabile.
"Aparatul are toate echipamentele în dotare, care ne ajută să facem investigaţii cu ultrasunete, ecografice, la patul bolnavului. Facem cu ajutorul lui investigaţia abdominală, obstetricală, cardiacă, a vaselor periferice şi cerebrale. Investigaţiile cu ultrasunete s-au mutat la patul pacientului", a mai spus Copaciu.