Lenny Kravitz revine la Bucureşti pe 28 septembrie

Lenny Kravitz revine la Bucureşti pe 28 septembrie

Cântăreţul vine pentru a doua oară la Bucureşti, într-un concert în Piaţa Constituţiei, pe 28 septembrie. Spectacolul este inclus în turneul de promovare al noului album.

Artistul american va prezenta publicului român noul său album, "Black and White America", un material pe care Kravitz îl consideră cel mai intim album din cariera sa. "Fără îndoială, mediul mi-a oferit mult ajutor în procesul de creaţie", spune artistul, referindu-se la faptul că albumul este inspirat de mici comunităţi din Bahamas, dar şi de marile străzi ale Parisului. Lenny Kravitz a debutat în 1989 cu " Let Love Rule" şi a vândut de atunci peste 35 de milioane de albume. Albumul "Black And White America" este primul lansat la Atlantic Records/Roadrunner Records şi primul după cel din 2008, "It Is Time For A Love Revolution", unul dintre cele mai de succes materiale în topuri. Lenny Kravitz a apărut recent în filmul "Jocurile Foamei", în rolul designerului Cinna. La începutul acestui an, artistul a susţinut un concert la Daytona International Speedway, cu ocazia cursei Daytona 500. Prestaţia sa a fost urmărită de peste 150.000 de spectatori şi peste 10 milioane de telespectatori. Pe 28 septembrie, bucureştenii se vor bucura de Lenny Kravitz, în cadrul concertului din Piaţa Constituţiei. Biletele au preţuri de 111,83 de lei la Normal Circle, 170,40 de lei la Golden Circle şi 298,20 la VIP. Pot fi găsite prin reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, DOMO, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi pe site-ul Eventim.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/6oMgZG46bmQ" frameborder="0" height="356" width="633"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News