Legea energiei electrice, adoptată de Senat

Legea energiei electrice, adoptată de Senat

Plenul Senatului a aprobat proiectul de lege privind energia electrică şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care prevede, printre altele, şi liberalizarea pieţei energiei electrice.

Proiectul de lege prevede transpunerea în legislaţia românească a unor directive ale Comisiei Europene (CE), printre care şi renunţarea etapizată la tarife reglementate pentru consumatorii finali şi dezvoltarea pieţei concurenţiale de energie electrică.

''Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali este stabilit cu începere din luna decembrie 2012 pentru clienţii non-casnici, respectiv din luna iulie 2013 pentru clienţii casnici. Calendarul a fost stabilit ţinând seamă şi de eventualele efecte negative ale eliminării preţurilor reglementate astfel încât acestea să fie cât mai puţin resimţite de clienţi'', se arată în textul proiectului legislativ. În ceea ce priveşte creşterea pieţei concurenţiale, şi aceasta se va realiza gradat, potrivit iniţiatorilor proiectului de lege.

Acesta mai garantează consumatorilor posibilitatea schimbării furnizorului de energie electrică în termen de trei săptămâni.

''Proiectul asigură protecţia consumatorilor finali împotriva creşterilor semnificative ale preţurilor la energia electrică'', se arată în documentul amintit.

În ceea ce priveşte regimul de sancţionare a contravenţiilor, se propune mărirea cuantumului amenzilor de până la zece ori pentru anumite încălcări ale legii, putând să ajungă chiar la 5% din cifra de afaceri a operatorului economic.

Legea are un caracter organic, iar Senatul este cameră decizională în acest caz.

Ne puteți urmări și pe Google News