Victor Ponta: Disputa Băsescu - Ponta pentru mine nu este esențială
- Departamentul Politic
- 29 mai 2012, 20:17
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la Prima TV, că doreşte ca în dialogul cu preşedintele Traian Băsescu privind deciziile de la Consiliul European premierul să aibă un statut mai important decât în prezent.
"Din punctul meu de vedere, dacă reuşim să revenim, în primul rând să avem Parlamentul implicat în ceea ce e important pentru România, şi după aceea să avem un dialog între preşedinte şi premier în care să nu se mai spună «Băi, tu stai aici, la Palatul Victoria, că-ţi spun eu când mă întorc ce s-a hotărât la Bruxelles!», mergem în direcţia bună, ieşind din disputa Băsescu-Ponta, care pentru mine nu e esenţială", a spus Ponta.
În context, el a recunoscut că şi preşedintele are atribuţii de participare la Consiliul European, dar numai pentru discuţii de genul celor care vizează politica externă a Uniunii Europene, politica de apărare, tratatul constituţional.
"E foarte clar că poate să meargă şi preşedintele şi primul-ministru. Situaţia exclusivă în care consilierii preşedintelui ziceau că n-are ce căuta prim-ministrul acolo este o eroare totală. Eu n-am să spun că nu are ce căuta preşedintele acolo, pentru că va fi la fel de greşit. (...) Când la nivelul UE sunt lucruri care ţin de tratatul constituţional, lucruri care ţin de politica externă a UE, de politica de apărare a UE, e normal să meargă preşedintele", a susţinut Ponta.
În schimb, premierul a explicat că pe 28 iunie, la Consiliul European se vor discuta decizii pe care Guvernul va trebui să le pună în practică, aceasta fiind poziţia pe care el o va susţine pe 12 iunie în faţa Parlamentului României.
"Eu voi spune că pe 28 iunie la Consiliul European se vor dezbate următoarele teme: intră sau nu intră România în Schengen, ce facem cu MCV, care sunt actele pe care Guvernul şi Parlamentul trebuie să le adopte, ce facem cu fondurile europene, ce vom face cu ceea ce preşedintele Francois Hollande a cerut la nivelul UE, adică la Tratatul de guvernanţă fiscală să adăugăm un pact de creştere economică şi creare de locuri de muncă", a explicat Victor Ponta. CITIȚI ȘI:
- Crin Antonescu: Toți pedeliștii trebuie schimbați. PLUS Ar trebui să vină poliția și la TVR
- Marga: Suspendarea lui Băsescu va avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării
- Suspendarea lui Traian Băsescu, testul impus de Crin Antonescu lui Victor Ponta
- USL plănuieşte simplificarea demiterii preşedintelui. Curtea Constituțională, eliminată din procesul legislativ
"Când sunt lucruri pe care numai Guvernul le face, când preşedintele nu are niciun fel de atribuţie, ori există o consultare şi un mandat între preşedinte şi un Guvern - pentru că preşedintele poate să se angajeze la orice, creşteri de taxe, fonduri europene, că nu are nicio atribuţie -, ori merge primul-ministru", a conchis Ponta.