V-ați face vacanța „all inclusive” în România? Ce oferte aveți și ce primiți de banii pe care îi dați

V-ați face vacanța „all inclusive” în România? Ce oferte aveți și ce primiți de banii pe care îi dați

Nemții se întorc pe litoralul românesc, în câteva hoteluri care oferă servicii complete. Părerile sunt împărțite despre „all inclusive”, dar oficialii ANAT și-au propus să-l revigoreze în câțiva ani.

Opţiunea All Inclusive a programului Litoralul pentru toţi, lansată în forţă de ANAT, în prezenţa a numai puţin de 500 agenţi de turism aduşi la mare, are un început timid. Oferta unui sejur de cinci zile, în valoare de 695 lei, a atras rezervări de doar puţin peste 30% din capacitatea de cazare a hotelurilor din Mamaia, înscrise în programul experimental, care se desfăşoară în intervalul 27 mai-23 iunie.

Românii caută „all inclusive”, dar nu în țară

„Încercăm să relansăm acest concept pentru că din păcate, în acest moment, litoralul românesc depinde doar de turiştii români şi ştim foarte bine că, până acum, românii căutau sistemul „all inclusive” doar în destinaţiile externe. În acest program s-au inscris doar şase hoteluri pentru că şi procentul de români care doresc „all inclusive” în România este mic”, explică pentru EVZ preşedinele ANAT, Corina Martin. Tot ea recunoaşte însă că „românii caută all inclusive în extern pentru că structura hotelurilor pe care le avem pe litoral nu este adaptată pentru a oferi un sistem mai complex de servicii aşa cum ar trebui să ofere”.

Alin Burcea pariază pe „all inclusive” în următorii ani

Directorul agenţiei Paralela 45, Alin Burcea este mai optimist: „E primul an în care se lansează produsul în mare forţă, în sezonul 2012 nu mă aştept să rupă, dar cu siguranţă anul viitor va fi arhiplin”. Admite şi el că la noi nu se oferă un „all inclusive” ca la carte: „Lipseşte agrementul, care de fapt e o problemă în toată ţara, aici pe litoral se va rezolva în cel mult 10 ani”. Alin Burcea rămâne însă la părerea că „all inclusive” a început să aibă căutare: „Atât timp cât există clientelă, română sau străină, te autosabotezi dacă nu o faci. Marele avantaj, mai ales în aeastă perioadă de criză, este că un turist poate să-şi facă bugetul pentru vacanţa „all inclusive”, ai plătit o dată şi stai liniştit, acesta este avantajul financiar”.

„All inclusive este la sfârşitul modei”  

Optimismul celor doi nu este împărtăşit însă de preşedinele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad. Proprietar a numeroase hoteluri de pe litoral şi din ţară, Murad spune că a refuzat să se înscrie în programul lansat de ANAT. „All inclusive este în scădere,  este la sfârşitul modei, în urmă cu 8 ani în Grecia era de peste 60%, acum a ajuns sub 30%. Trebuie să ne ne gândim să schimbăm consumul, excesul de mâncare şi de băutură, oferind turiştilor alte produse. Ca medic, sunt de acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a semnalat că nu este de acord cu acest sistem şi chiar a propus Uniunii Europene să-l interzică”.

Un fel de „all inclusive” mai restrâns

Preşedintele FPTR susţine că hotelurile de pe litoral nu au nici suprafaţa, nici infrastructura necesare pentru realizarea unui asemenea proiect: „All inclusive nu înseamnă doar serviţi cât vreţi mâncare şi băutură, înseamnă toate serviciile incluse, de la şezlong pe plajă, cinematograf, bază sportivă, agrement, echipa de animaţie. La noi toate hotelurile de pe litoral au terenul limitat, în Turcia tocmai de aceea are succes, complexele turistice au 20 ha, care în Romania înseamnă poate o jumătate de staţiune. Nu avem infrastructură pentru all inclusive, iar cu această ofertă a ANAT ne vom face de fapt o imagine negativă”.    Nemții economisesc tot anul pentru o vacanță „all inclusive”, în care nu mai cheltuie nimic

Unităţile de cazare înscrise în Litoralul pentru toţi- secţiunea all inclusive sunt, potrivit Corinei Martin hotelurile Dorna, Modern, complexul Mercur-Minerva, Majestic şi Perla, toate din Mamaia. Începând de marţi, în sudul litoralului sunt aşteptaţi să vină primii turişti germani aduşi de tour operatorul Thomas Cook Neckerman. O parte dintre străini au cumpărat pachete all inclusive la hoteluri din Eforie Nord, Jupiter şi Saturn. „În acest an este o premieră, toţi cei cinci mari tour operatori germani, Thomas Cook- Neckermann, Tui, Dertour, ITS  s-au reîntors pe litoral. De fapt, germanii sunt inventatorii sistemului all inclusive, economisesc un an întreg pentru o vacanţă, plătesc în rate la agenţiile de turism şi atunci când ajung la destinaţie numai vor să cheltuiască nimic în plus. Aşa că atunci când avem contracte cu tour operatorii şi turişti germani, trebuie să le oferim sistemul all inclusive”, a conchis preşedintele ANAT Corina Martin.

Un exemplu de „all inclusive” în România. Hotel Tismana-Jupiter (3 stele)

Loc în cameră dublă: între 140 lei și 200 lei/noapte, în funcție de perioadă

  • copiii până în 7 ani au gratuitate, iar cei peste 7 ani plătesc 50% din tariful unui adult.

Servicii oferite:

  • mic dejun, prânz și cină de tip bufet suedez,
  • gustări cu produse de patiserie și înghețată (între orele 15-17) 
  • bar până la ora 23 cu băuturi indigene (sucuri, bere, vin, apă, băuturi spirtoase), cafea, ceai
  • loc de joacă pentru copii (cu supraveghetori)
  • piscină pentru adulți și copii
  • șezlonguri, umbreluțe
  • locuri de parcare
  • internet wirelles
  • mese de ping-pong, teren volei, darts, rummy, teren minifotbal

PREȚ PENTRU DOI ADULȚI ȘI DOI COPII (PESTE 7 ANI), 7 NOPȚI DE CAZARE: 4.200 LEI

Ne puteți urmări și pe Google News