Institutul Șincai în ajutorul lui Ponta: "Nu discuţi cu câinele care te latră, ci cu cel care îl ţine de lanţ"

Institutul Șincai în ajutorul lui Ponta: "Nu discuţi cu câinele care te latră, ci cu cel care îl ţine de lanţ"

Institutul Șincai, patronat de Adrian Năstase și Adrian Severin, sare în sprijinul lui Victor Ponta în disputa constituțională dintre acesta și șeful statului. Unul dintre argumentele Raportului de Analiză publicat de Institut este că "nu discuţi cu câinele care te latră, ci cu cel care îl ţine de lanţ".

În interpretarea constituțională a raportului, câinele este președintele României, iar guvernul - "cel care-l ține în lanț". Autorii documentului au ajuns la această viziune pornind de la articolul 102 din Constituție, care spune că "Guvernul, potrivit programului său de guvernare aprobat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării". "Aşadar, Guvernul, sub supravegherea politică a Parlamentului ca reprezentant direct împuternicit de naţiune, concepte şi execută, programează şi realizează atât politica internă cât şi pe cea externă a ţării", argumentează Raportul. "În plan practic, se ridică întrebarea: cu cine preferă să negocieze partenerii externi şi în cine au mai mare încredere? În decident (Guvernul) sau în reprezentant (Preşedintele ca simplu intermediar)? Răspunsul este evident: nu discuţi cu câinele care te latră ci cu cel care îl ţine de lanţ". Suspendarea, nici de dorit, nici total exclusă

Ca soluții, raportul recomandă "revenirea la litera şi spiritul Constituţiei" (evident, așa cum o interpretează autorii acestuia). "Intrarea vieţii politice în logica unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este de dorit, în condiţiile turbulenţelor politice şi economice din Uniunea Europeană. Dar ipoteza suspendării nici nu poate fi total exclusă, dacă raporturile dintre Preşedintele Republicii şi Guvernul României vor deveni unele exclusiv conflictuale", mai menționează documentul Institutului Șincai. CITIȚI ȘI:

  • Victor Ponta nu se lasă. Cere Parlamentului să stabilească cine va merge la Consiliul European

Ne puteți urmări și pe Google News