Astra Ploieşti a ţinut cont de suferinţa "câinilor" şi a pierdut cu scor de neprezentare în "Groapă".
Dinamo şi-a refăcut ieri moralul "şifonat" în derby-ul cu Steaua. Formaţia pregătită de italianul Dario Bonetti a câştigat pe teren propriu, cu 3-0, în faţa Astrei Ploieşti, o formaţie aflată în creştere în partea a doua a campionatului.
Scorul l-a deschis gafeurul Dragoş Grigore, iar Ionel Dănciulescu şi George Ţucudean, care nu se află nici ei în graţiile conducerii tehnice, au mărit diferenţa. Aflată pe un butoi cu pulbere din pricina relaţiei dintre jucători şi antrenorul Dario Bonetti, gruparea "câinilor roşii" mai are de disputat finala Cupei României, miercuri, împotriva celor de la Rapid.
Dinamo a evoluat şi ieri într-o atmosferă intimă. Totuşi, cei prezenţi au ţinut morţiş să-şi facă simţită prezenţa. "Plecaţi voi, rămâne Dario!", a fost "sentinţa" dată fotbaliştilor din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Revenit ca adversar în "Groapă", Mircea Rednic n-a avut parte de un tratament ostil. Rednic i-a făcut campioni în 2007
Ca tehnician, Mircea Rednic este dublu aureolat în Liga I, atât cu Rapid, cât şi cu Dinamo. "Puriul" este ultimul antrenor care a adus titlul Capitalei, în 2007, pe când se afla pe banca "roş-albilor".
Ori de câte ori este întrebat despre Rapid sau despre Dinamo, Rednic replică: "Mai vorbim atunci când or să mai câştige titlul".
Marele of al "Puriului" legat de Dinamo are legătură cu sezonul în care titlul a poposit în Bărăgan, la Unirea Urziceni. Rednic este supărat pe Borcea fiindcă nu i-a câştigat meciurile cu FC Braşov şi cu Unirea Urziceni. "Dacă era tare cum spune, Borcea rezolva situaţia atunci", a fost auzit spunând, deseori, Rednic.