PDL admite că a avut o comunicare defectuoasă cât a fost la guvernare
- Departamentul Politic
- 13 mai 2012, 15:47
Liderii PDL şi-au exprimat, la festivitatea de lansare a candidaţilor democrat-liberali din Tulcea la alegerile locale, încrederea că vor reveni la guvernare în toamna acestui an, unii dintre aceştia recunoscând că au avut o comunicare defectuoasă în timpul guvernării, transmite Agerpres.
"După ce câştigăm în luna iunie primăriile, vom reveni la guvernare. Cred că mai important decât orice în această bătălie este să rămânem uniţi, trebuie să funcţionăm ca o echipă, să recâştigăm guvernarea, pentru că am guvernat responsabil, am guvernat pentru oameni, iar aici la Tulcea am dovedit acest lucru", a declarat preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea.
În acelaşi timp, liderul PDL Adriean Videanu a criticat faptul că actualul Guvern a propus în funcţia de ministru al Educaţiei o persoană acuzată de plagiat, dar a menţionat totodată că şi Guvernul Boc a greşit. "Şi noi trebuie să ne recunoaştem greşelile din perioada guvernării, iar eu cred că cea mai mare greşeală pe care am făcut-o a fost comunicarea defectuoasă. Poate că am fost un pic aroganţi, un pic prea autosatisfăcuţi de faptul că eram la guvernare şi nu am mai reuşit să comunicăm atât de eficient cu oamenii, fiecare va trebui să facă în aşa fel încât PDL să revină la guvern nu numai pentru binele PDL ci şi pentru binele acestui ţări", a afirmat Adriean Videanu.
Coordonatorul campaniei PDL, Vasile Blaga, a subliniat că această campanie va fi una din cele mai dificile pentru democrat-liberali. "Funcţionăm mai bine în opoziţie, fir-ar să fie! Ne comportăm ca o adevărată echipă în campania electorală. Vom câştiga alegerile, dar nu va fi uşor. Va fi cel mai greu an electoral din istoria noastră, pentru că nu este suficient să avem mai mulţi primari decât acum patru ani, e obligatoriu să avem majoritate şi în consiliile locale, şi în consiliile judeţene. Avem oameni şi avem şi echipă", a declarat Blaga.